Liderul PSRM, Igor Dodon, se pare că a șters cu buretele toate acuzațiile în adresa președintelui Vladimir Voronin, dar și cele care au venit din partea liderului PCRM și vrea să bată palma cu orice preț pentru un bloc comun între PCRM și PSRM. Astfel, Partidul Socialiștilor a adresat o scrisoare oficială președintelui PCRM, Vladimir Voronin, cu propunerea de a crea un bloc electoral pentru alegerile anticipate din 11 iulie.
”PSRM a adresat o scrisoare oficială, semnată de mine, pe numele domnului Voronin, cu propunerea de a crea un bloc electoral! Țara este în pericol, de aceea, toți patrioții adevărați, toți stataliștii, trebuie să ne unim eforturile pentru apărarea Republicii Moldova. Trebuie să lăsăm tot ce a fost în trecut și să punem interesele statului și ale cetățenilor înainte de toate”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
În cadrul unei ședințe organizate joi, 6 mai, Comitetul Executiv Politic al Comitetului Central al PCRM a adoptat o rezoluție privind participarea formațiunii la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021.
Potrivit unui comunicat de presă, s-a decis ca în urma consultărilor, secretarul Comitetului Central al PCRM, Oleg Reidman să pregătească documentele pentru crearea unui bloc electoral cu PSRM.
„PCRM și conducerea partidului rămâne pe aceleași poziții în evaluarea activității PSRM și a președintelui partidului, Igor Dodon. Cu toate acestea, nu putem să subestimăm riscurile pentru R. Moldova la viitoarele alegeri parlamentare anticipate”.
Secretarul Comitetului Central al PCRM, Oleg Reidman a prezentat în cadrul ședinței informația despre „consultările cu reprezentanții PSRM privind crearea unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare din 11 iulie 2021”, iar Comitetul Executiv Politic al PCRM a menționat că, există amenințări reale ca la putere să vină, în urma alegerilor, forțele unioniste de dreapta, „ceea ce pune în pericol independența, suveranitatea și statalitatea țării”, se arată într-un comunicat al Partidului Comuniștilor.