Comisia Naţională Extraordinară în Sănătate Publică (CNESP) se va convoca astăzi sau cel târziu mâine în şedinţă pentru a aproba noi restricţii în vederea prevenirii răspândirii noului Coronavirus, a anunţat premierul interimar, Aureliu Ciocoi, în debutul şedinţei Guvernului.
„Reieşind din circumstanţele politice din Republica Moldova şi odată cu anularea stării de urgenţă, urmează să convocăm şedinţa CNESP pentru a reitera nişte restricţii absolut necesare în menţinerea dinamicii pozitive, care s-a înregistrat în ultima perioadă, de tot mai puţine noi cazuri de COVID”, a accentual primul-ministru în exerciţiu.
Până la luarea unei decizii de către CNESP în contextul prevenirii infectării COVID-19, la trecerea frontierei sunt aplicate regulile ca înainte de pandemie, anunță Poliția de Frontieră.
Respectiv, cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a ieși și intra în Republica Moldova în baza pașaportului, eliberate de organele competente.
După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională starea de urgență în țară, în Republica Moldova practic nu sunt nici un fel de restricții. Asta în condițiile în care, a expirat și starea de urgență în Sănătate Publică, iar Comisia pentru Situații Excepționale nu a prelungit-o.
Reprezentanții din Sănătate susțin însă că membrii Comisiei Excepționale pentru Sănătate Publică urmează să se întrunească în ședință și să aprobe o Hotărâre cu privire la starea de urgență și respectiv, o nouă listă cu restricții în acest sens.
Totodată, responsabilii nu exclud că Starea de Urgență în Sănătate Publică va fi prelungită.
Menționăm că starea de urgenţă în sănătate publică în Republica Moldova a expirat în data de 15 aprilie 2021