Vom face nunți, cumetrii și renunțăm la mască? Ce se întâmplă cu restricțiile după ce CCM a declarat Starea de Urgență neconstituțională

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care a impus instituirea stării de urgență pe două luni pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.

Astfel, cetățenii își pun mai multe întrebări privind ceea ce se va întâmpla de azi înainte și dacă vor fi scoase restricțiile.

Așadar, deși starea de urgență a fost anulată de către CCM, rămâne în vigoare starea de urgență în sănătate publică, iar acest lucru nu ne scutește de obligațiunea respectării măsurilor pandemice cum ar fi: purtarea măștilor, respectarea distanței sociale, program special pentru centrele comerciale, piețe și localuri, dar și restricșiile privind întrunirile și organizarea evenimentelor.

Totuși, membrii CNESP ar urma să se întrunească într-o ședință și să aducă o claritate societății cu privire la restricțiile care rămân în vigoare, dar și cele care sunt scoase, odată ce Starea de Urgență a fost declarată neconstituțională..

Iată lista restricțiilor care au fost impuse de către Comisia pentru Situații Excepționale la ultima ședință:

  1. La verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator, pe orice suport, ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în formă liberă. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locului activităţii profesionale, durata deplasării, data completării şi semnătura.2. La verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil în formă liberă. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei, motivul deplasării, durata deplasării, data şi ora completării şi semnătura.

    3. Persoanele care se află în afara domiciliului/reședinței sau a altui loc de trai, sunt obligate să deţină asupra sa un act de identitate sau un alt înscris care confirmă identitatea persoanei.

    4. Şedinţele, întrunirile, reuniunile; profesionale cu prezenţa fizică a persoanelor, se vor organiza şi desfăşura cu limitarea numărului de participanţi reieşind din normativul 4m2 per persoană din suprafaţa utilă a încăperii şi vor dura nu mai mult de 60 de minute.

    5. Agenţia Servicii Publice va asigura procesul de prestare a serviciilor publice în baza programării prealabile cu respectarea strictă a măsurilor obligatorii de prevenire a infecţiei COVID-19.

    6. Serviciile organelor cadastrale teritoriale, care necesită deplasare în teren pentru efectuarea lucrărilor cadastrale, vor fi prestate ţinând cont de stricta necesitate.

    7. Se sistează organizarea ceremoniilor de celebrare a înregistrării solemne a nou-născutului şi căsătoriilor jubiliare, inclusiv celebrarea solemna a căsătoriei, astfel asigurându-se încheierea căsătoriei exclusiv în incinta serviciului stare civilă/centrului multifuncţional şi doar în prezenţa exclusiva a mirilor.

    8. Se interzice desfăşurarea adunărilor, întrunirilor, manifestaţiilor publice, mitingurilor şi a altor acţiuni de masă.

    9. Se interzice întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze (prin deconectarea locurilor de consum) furnizarea serviciilor şi/sau să aplice penalităţi pe cazul neachitării în termen de către consumatorii casnici, a facturilor pentru energia electrică, energia termică, gazele naturale, telefonie fixă sau apa potabilă consumată, cu excepţia situaţiilor în care deconectarea are drept scop evitarea punerii în pericol a vieţii şi sănătăţii oamenilor sau prejudicierea proprietăţii.

    Reiterăm că aceste restricții nu mai sunt valabile. Acestea au fost valabile până la ziua de 28 aprilie.

Amintim că pe 31 martie, parlamentul a votat cu 52 de voturi ale PSRM-ȘOR, instituirea stării de urgență pe întregul teritoriul țării în perioada 1 aprilie-30 mai. Propunerea a fost discutată și votată chiar dacă un guvern în demisie nu are dreptul să vină cu propuneri către parlament. Acest lucru a servit temei pentru CCM să declare neconstituțională starea de urgență. Decizia a servit drept temei și pentru șeful statului, Maia Sandu, de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului și numirea alegrilor anticipate.

 

Dosar Media

Ai o noutate?