Parlamentul examinează numirea unui nou judecător la Curtea Constituțională, în locul Domnicăi Manole.
Deputații socialiști propun numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de șase ani.
Șeful Comisiei Juridice, Vasile Bolea, a declarat că membrii comisiei au stabilit că Boris Lupașcu întrunește toate condițiile pentru a putea fi numit în funcția de judecător al CC. Potrivit acestuia, Boris Lupașcu a activat în cadrul Procuraturii începând cu anul 1979.
„Cerem ca Boris Lupașcu să fie numit judecător la CC pe un mandat de șase ani, după vot, Lupașcu va depune jurmântul. Am invitat-o pe președinta Maia Sandu”, a declarat Vasile Bolea.
Inițiativa vine după ce Legislativul a votat pentru anularea hotărârii prin care a fost numită Domnica Manole în această funcție, în august 2019, care este contestată de opoziție.
Amintim că, deputații au adoptat, cu 53 de voturi, o hotărâre prin care „se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume hotărârea Parlamentului privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale. Opoziția susține că decizia nu are un efect juridic.