Curtea Constituțională va examina mâine, pe 15 aprilie, sesizarea președintei Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea parlamentului.
Ședința Curții Constituționale va începe la ora 10:00. După pronunțarea avizului, președintele CC, Domnica Manole, va susține un briefing de presă.
Amintim că pe 29 martie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a sesizat Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor de dizolvare a parlamentului.
Aceasta a invocat articolul 85 din Constituție, potrivit căruia, șeful statului poate dizolva parlamentul în contextul expirării termenului de 45 de zile de la prima solicitare și respingerea a două solicitări de învestitură a guvernului.