Liderul PSRM a comentat răpirea judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus, comparând-o cu expulzarea celor șapte profesori turci de la liceul „Orizont”, și a menționat că extrădarea ar fi fost „civilizată”.
„Ziua în amiaza mare un cetățean străin se plimbă pe stradă cu copilul, este dat cu capul de asfalt și răpit. Este legal acest lucru? Bineînțeles că nu. Pe timpul lui Plahotniuc, când au deportat profesorii turci, acolo măcar totul a fost făcut civilizat. I-au așezat în charter, le-au turnat ceai și i-au trimis acasă. Pe urmă a fost o comisie parlamentară și s-a decis că a fost ilegal. Au fost respectate anumite proceduri”, a declarat Igor Dodon într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook.
Dodon o acuză pe Maia Sandu că ar fi avut înțelegeri cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, căruia i-a promis extrădarea lui Ceaus.
„De fapt, președintele Maia Sandu i-a promis lui Zelenski ca să-l extrădeze pe acest judecător. Nu le-a reușit în mod legal, de aceea au decis să-l transmită urcat în portbagaj. Desigur că acest lucru trebuie clarificat”, a adăugat Dodon.
Amintim că în dimineața zilei de 6 septembrie 2018 șapte angajați ai rețelei de licee „Orizont” au fost transportați la Aeroportul Chișinău, unde îi aștepta un avion plătit de SIS, pentru a-i duce în țara lor de origine, Turcia.