Foto:newsmaker.md

LIVE// Parlamentul se întrunește astăzi în ședință să instituie ”lockdown” – Litvinenco: ”Dodoniștii în agonie?”

Parlamentul se întrunește astăzi, la ora 14:00, în ședință. Deocamdată agenda parlamentară nu a fost anunțată, însă este anunțată ședință plenară. O decizie în acest sens a fost luată și de către Biroul Permanent al Parlamentului.

Potrivit informațiilor pe care le deținem, Parlamentul va institui stare de urgență în țară pentru 60 de zile.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco, califică această grabă prin faptul că deputații din majoritatea parlamentară se tem să meargă la anticipate. Totodată, parlamentarul critică faptul că instituirea stării de urgență nu are la bază și măsuri de sprijin pentru cei care vor avea de suferit în urma noilor restricții.

”Dodoniștii în agonie?! ”Stare de urgență”, dar fără termen, fără a indica restricțiile, fără compensații pentru cei față de care se aplică acestea, fără măsuri epidemiologice sau alte lucruri obligatorii care trebuie să le conțină o astfel de propunere. Important e că în nota informativă este scris că covidul a fost adus în Moldova de ”o femeie, revenită din Italia, în vârsta de 48 ani”! Se pare că această ”stare de urgență” e doar pentru a încerca să se evite dizolvarea Parlamentului. Frica de oameni îi face neadecvați. Cineva tare ”se mai joacă cu focul”, scrie Litvinenco.

Guvernul Republicii Moldova a aprobat o hotărâre de guvern prin cere reinstaurarea stării de urgență în R. Moldova. Astfel executivul va propune în cel mai scurt timp parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Proiectul de hotărâre, va fi propus mâine Parlamentului.

Acum un an Republica Moldova a mai fost în stare de urgență, aprobata de parlament pe întreg teritoriu, pentru o perioadă de 60 de zile.

Citește și: Parlamentul se întrunește de urgență în ședință să instituie lockdown: ”Va fi spectacol”

Luni, președintele Parlamentului a convocat membrii Guvernului în exercițiu în ședință privind starea epidemiologică din țară.

Parlamentul este gata sa susțină orice inițiativă a Guvernului și Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică pentru a depăși situația dificilă și a oferi atribuții suplimentare în acest sens. Precizarea a fost făcută de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi după ședința de lucru de luni, care s-a desfășurat cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu, precum și ai consilierilor președintelui Parlamentului.

Greceanîi a menționat că „în această situație alarmantă se impun măsuri cardinale imediate”. În cadrul ședinței s-au analizat detaliile privind achiziționarea de urgență a vaccinurilor necesare pentru imunizarea în masă a tuturor categoriilor de cetățeni.

Citește și: ”Consecvență” socialistă: Nagacevschi spunea acum 2 săptămâni că Guvernul interimar nu poate propune Stare de Urgență, iar astăzi a făcut-o chiar el

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?