Datele unui nou sondaj, realizat de data aceasta de Intellect Group în colaborare cu Asociația Obștească SPERO, arată care sunt intențiile de vot ale alegătorilor înaintea alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie.
În cadrul sondajului cei chestionați au raspuns la întrebarea ”dacă vor participa la alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie”. Jumătate din ei au declarat ”sigur că da” – 54,2 la sută. Alți 16,8 la sută au spus ”probabil că da”. Dintre cei chestionați, 11,1% presupun că mai curând nu vor participa, iar 17,9% sunt siguri că nu vor merge să-ți exercite dreptul la vot.
Oamenii au fost întrebați care dintre candidați sunt cei mai potriviți pentru funcția de președinte. În topul preferințelor rămân Igor Dodon și Maia Sandu, cu 51,4% și, respectiv, 23,1%.
Peste 55 la sută cred că șanse mai mari să câștige scrutinul din 1 noiembrie are Igor Dodon, iar 16,6% cred că Maia Sandu va fi următorul președinte al Republicii Moldova.
Fiind întrebați pe cine ar vota în cazul în care în turul doi al scrutinului ajung Igor Dodon și Maia Sandu, 45,8% dintre cei chestionați și-ar da votul pentru Igor Dodon, 37,6% – pentru Maia Sandu, iar 16,6% dintre au refuzat să dea un răspuns.
Sondajul a fost realizat în perioada 2-9 octombrie, pe un eșantion de 1453 de persoane. Marja de eroare este de plus-minus 2,7%.