Liderul interimar al PAS, Igor Grosu, a făcut declarații după consultările avute cu președintele țării, Maia Sandu. Astfel, concluzia – alegeri anticipate.
”Mesajul pe care l-am transmis noi e că, în virtutea evenimentelor care s-au consumat în Parlament, noi considerăm că circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului sunt îndeplinite. În condițiile în care timp de 3 luni Parlamentul nu este capabil să învestească un Guvern, după două tentative eșuate de învestire a Guvernului. Nu am discutat termene, dar un lucru pe care l-am transmis e că alegerile anticipate trebuie să aibă loc conform legii. Alegerile trebuie să aibă loc vara, aceasta recomandă și specialiștii”, declară Grosu.
Potrivit art. 85 din Constituție, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, preşedintele R. Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.