FLASH//Vor un guvern de compromis – Deputații PDM nu susțin dizolvarea Parlamentului

Democrații nu susțin în momentul de față opțiunea dizolvării Parlamentului.

Ei au declarat după discuțiile avute cu Maia Sandu că i-au propus acesteia să înceteze lupta politică și să abandoneze pentru o perioadă ideea alegerilor anticipate și dizolvarea Parlamentului.

Democrații pledează pentru un guvern de compromis, care să fie format din reprezentanții ai diverselor formațiuni parlamentare.

„Consultările nu au durat prea mult. Au fost o obligațiune care trebuia bifată, ca ulterior să se spună că au fost consultate fracțiunile parlamentare. Noi am pus o întrebare la care nu am primit un răspuns. Ce se întâmplă în Republica Moldova până la alegerile parlamentare anticipate? Cine gestionează criza? Cine organizează procesul de vaccinare? Și cine gestionează criza economică?”, a declarat Filip.

Liderul PDM, Pavel Filip a declarat că i-au sugerat președintei Maia Sandu să înceapă imediat discuții cu fracțiunile parlamentare pentru instalarea unui guvern care să gestioneze această criză.

„Noi am propus Maiei Sandu să înceteze această luptă politică la care suntem martori la acești doi lideri politici. I-am propus să abandoneze pe o perioadă ideea alegerilor anticipate și dizolvarea Parlamentului. I-am propus să demareze imediat discuțiile parlamentarea pentru instalarea unui Guvern care să gestioneze această criză. Dar, să nu fie un Guvern al lui Dodon sau al lui Șor”, a adăugat Filip.

Dosar Media

Ai o noutate?