”Minciuna are picioare scurte, domnule Dodon” – Durleșteanu îl apostrofează pe liderul PSRM

Mariana Durleșteanu a publicat din nou un mesaj pe pagina sa de facebook și de această dată unul ambiguu, lăsând să se subînțeleagă câteva lucruri, printre care și faptul că s-ar afla în relații bune cu Zinaida Greceanîi și nu prea bune cu Igor Dodon.

Ea menționează că ”nu a trădat pe nimeni și este o persoană corectă”. Mai mult decât atât, aceasta precizează că are o relație bună, ”omenească” cu Zinaida Greceanîi, căreia îi poartă respect.

Totodată, Durleșteanu transmite un mesaj direct către liderul PSRM, avertizându-l că adevărul întotdeauna iese la iveală.

”Minciuna are picioare scurte dle Dodon!!!”, a scris Durleșteanu.

postare durleșteanu

Mesajul Marianei Durleșteanu, fost candidat al majorițății PSRM-Șor-Pentru Moldova, vine ca răspuns la declarațiile făcute în această seară de Igor Dodon în cadrul unei emisiuni televizate de la NTV Moldova.

Întrebat dacă consideră că asupra Marianei Durleșteanu s-au făcut presiuni pentru ca ea să se retragă, Dodon a răspuns afirmativ, dar a menționat că ar fi fost frumos ca Durleșteanu să anunțe din timp că se retrage.

”Sunt sigur de asta. Deși am promis că nu voi mai aborda acest subiect, eu sunt sigur că s-au făcut presiuni. Dar doamna Durleșteanu, ca un om de treabă,  recunoscător față de doamna Zinaida Greceanîi care a promovat-o toată viața  și a semnat pentru a o desemna în calitate de candidat la funcția de premiere, în semn de recunoștință, doamna Durleșteanu  ar fi putut cel puțin să ne anunțe din timp că se retrage. (…) Noi am fi convocat ședința Parlamentului, la acea ședință puteam anunța că acest candidat se retrage și puteam înainta alt candidat”, a declarat Igor Dodon.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?