Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități nu au aprobat miercuri, 24 martie, proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului. Astfel, aprobarea proiectului rămâne la latitudinea plenului Parlamentului.
Deputatul Platformei DA, Dinu Plângău, l-a întrebat pe Igor Grosu, în cadrul ședinței Comisiei, cât timp îi trebuie Guvernului Grosu pentru a-și realiza programul, în condițiile în care partidul din care face parte își dorește alegeri parlamentare anticipate.
„Noi am menționat în program că în cazul în care nu se va ajunge la un numitor comun pe platforma parlamentară, în dialog cu Executivul, vom purcede la procedura de asumare și iată relația aceasta pe care vom încerca să o construim cu Legislativul va determina cât timp vom avea la dispoziție pentru a implementa agenda. Legat de alegerile anticipate, noi rămânem consecvenți, alegerile anticipate sunt un deziderat, ele trebuie să rămână pe ordinea de zi a societății și a deputaților. Nu ar fi corect față de alegătorii noștri să omitem această idee. Momentul, timpul, locul o să-l decidă clasa politică. În cazul în care voi fi votat, Executivul va contribui cu tot ce este nevoie ca să ajute pentru buna organizare a oricărui tip de alegeri”, a declarat Grosu.
Amintim că, chestiunea cu privire la acordarea votului de încredere Programului de activitate şi a Guvernului este inclusă în ordinea de zi a ședinței plenare de joi, 25 martie.
Vor vota sau nu pentru Guvernul Grosu: Declarații (ne)sincere ale deputaților moldoveni