Ultimă oră! Decis, deputatul Petru Jardan a rămas fără imunitate – cine s-a abținut de la vot

Parlamentul a decis să îl lase pe deputatul Partidului ”Şor” Petru Jardan, fără imunitate parlamentară.

Împotrivă au votat deputații din ”Pentru Moldova” și cei din Partidul ”Șor”, iar deputatul grupului ”PRO Moldova”, Vladimir Cebotari s-a abținut de la vot, menționând conflict de interese.

Pentru retragerea imunității lui Pentru Jardan au votat parlamentarii din PSRM, PA și PPDA.

Potrivit procurorilor, există probe concludente de implicare în frauda bancară și abuz de serviciu în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionării.

„Îmi cer scuze față de familie, față de părinți că i-am făcut să treacă prin asta”, a spus Petru Jardan înainte de vot.

Deputatul Petru Jardan respinge acuzațiile care i se aduc. „După părerea mea, mi-am făcut munca bine”, a spus Petru Jardan, fost director al Aeroportului Internațional Chișinău în perioada 2013-2019. El a fost întrebat dacă consideră că în spatele acestor acuzații se ascunde ceva. „Mă depășește, nu știu cum aș putea răspunde, nu vreau să dau nicio apreciere”, a fost răspunsul deputatului.

.

.

.

.

.

.

.

Dosar Media

Ai o noutate?