Doi deputați rămân fără imunitate parlamentară: Comisia Juridică a dat undă verde acestei acțiuni

Comisia Juridică a Parlamentului a acceptat cererea de ridicare a imunității deputaților Partidului ȘOR, Denis Ulanov și Petru Jardan. Ședința la care a fost prezent și procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a avut loc sâmbătă, pe 20 martie și a durat peste patru ore.

Raportul a fost expediat Biroului Permanent al Parlamentului. Astfel, subiectul urmează să fie dezbătut de către deputaţi săptămâna viitoare în şedinţa plenară.

„A fost audiat procurorul general și deputații nominalizați, fiecare a avut posibilitatea să-și expună poziția în fața comisiei, deputații au avut posibilitatea să dea întrebări. În urma procedurii secrete fiecare s-a expus la fiecare demers în privința încuviințării ridicării imunității”.

După ședință, deputații Denis Ulanov și Petru Jardan au respins acuzaţiile care li se aduc și au declarat că sunt gata să-și demonstreze nevinovăția.

Aceștia au mai precizat că nu intenționează să plece din țară și nu se tem să rămână fără imunitate parlamentară.

„Nu este doar un atac asupra noastră, asupra Partidului pe care îl reprezentăm, ci este un atac asupra instituției parlamentare și rolului pe care îl are Parlamentul în această țară, forțele destabilizatoare vor cu ajutorul Procuraturii Generale să smulgă cheia din mâinile organului suprem de stat. Vom lupta pentru adevăr și ne vom demonstra nevinovăția. Procuratura nu a prezentat nicio dovadă, în principiu. Fraze abstracte: frauda bancară, miliarde, prejudiciu statului. Nu avem de gând să ne ascundem, tot ce trebuie de făcut vom face fără să trebuiască organizat acest show. Ne supunem deciziei Comisiei Juridice și nu punem obstacole.”

Ridicarea imunităţii deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan a fost cerută vineri de procurorul general, Alexandr Stoianoglo. P

 

Dosar Media

Ai o noutate?