Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă și candidatul înaintat de PSRM la funcția de prim-ministru, Vladimir Golovatiuc a declarat pentru TASS, că a acceptat și este gata să vină în funcția de premier al Republicii Moldova. El a declarat că a fost sunat de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și i s-a propus să devină candidatul majorității.
„Deși sunt la peste o mie de kilometri distanță de casa mea am controlul asupra întregii situații, în care se află țara. Republica Moldova se confruntă cu provocări serioase. (…)Când vor fi clarificate toate întrebările voi veni la Chișinău. (…) Să vedem cum se vor desfășura în continuare evenimentele. Bineînțeles, atunci când se va decide că într-adevăr eu sunt candidat, va trebui să vin în Moldova, să formez echipa și un program”, a declarat Vladimir Golovatiuc.
Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă a declarat că Republica Moldova are nevoie de un Guvern format din profesioniști.
Amintim că marți, candidatul desemnat de majoritatea parlamentară PSRM-Șor-Pentru Moldova a anunțat că se retrage din joc.
Anunțul lui Durleșteanu a fost făcut exact în momentul în care șeful socialiștilor, Igor Dodon, se afla la consultări cu președintele țării și nu știa nimic despre intenția Marianei Durleșteanu, fiind o lovitură dură pentru actuala majoritate.
Menționăm că, Vladimir Golovatiuc, actualul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă este candidatul majorității la funcția de premier.
Administrația Prezidențială a recepționat un extras din stenograma ședinței Parlamentului de astăzi, 18 martie 2021, în cadrul căreia a fost anunțată o nouă majoritate parlamentară, care a declarat că înaintează un alt candidat la funcția de premier.
“Noi consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare pot avea loc după consumarea efectelor Decretului nr.47-IX din 16 martie 2021, emis după consultările organizate de Președintele țării în aceeași zi”, anunță Președinția.
.
.