Majoritatea Parlamentară a respins candidatura magistratei Viorica Puică la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, preferând o altă persoană în acest fotoliu.
Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea a propus respingerea proiectul de lege, motivând că acesta nu a acumulat numărul de voturi pentru a fi înaintat spre examinare și adoptare în plenul Parlamentului.
Astfel, Parlamentul a confirmat-o, în aceleași condiții, pe Nadejda Toma în funcția de vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție și președinte al Colegiului Penal.
Fostul consilier prezidențial al lui Igor Dodon și ex-consilier al premierului Ion Chicu, Nicolae Eșanu vine cu acuzații dure în adresa fostului șef de stat, Igor Dodon.
”Respingerea candidaturii doamnei Puică este o mizerie. Si toți cei care au contribuit la asta sunt responsabili, cel puțin moral, pentru că au ratat șansa de a schimba ceva în justiție. Nu știu dacă dl. Dodon a susținut această decizie. Dar regret că nu am reușit să-l conving că trebuie să facă tot ce poate pentru a nu admite acest deznodământ. Însă, chiar dacă a privit doar pasiv, oricum se face responsabil pentru această decizie”, scrie Nicolae Eșanu.
Parlamentul s-a mai pronunțat și asupra numirii asupra unor magistrați în funcția de judecător al CSM. Astfel fost respinsă candidatura lui Anatolie Minciună, dar și cele ale judecătorilor Nicolae Șova și Viorica Puică.
Tot ieri, majoritatea PSRM-ȘOR-Pentru Moldova și deputații din PRO Moldova au numit vicepreședintele Curții Supreme de Justiție. Este vorba despre judecătoarea Tamara Chișcă-Doneva.
Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a spus că numirea Tamarei Chișcă-Doneva în funcția de vicepreședinte al CSJ este inadmisibilă. Asta în condițiile în care, în urma deciziei acestei judecătoare, Moldova a fost obligată de CEDO să plătească despăgubiri de 70 de milioane de lei, în cazul „Gemenii”.
„Promovăm judecători din cauza cărora am achitat bani din bugetul de stat”, a precizat Sergiu Litvinenco, deputat PAS.