Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a început seria de consultări cu reprezentanți ai societății civile, cu juriști, specialiști în drept constituțional, organizații din domeniul respectării statului de drept, pentru a afla opiniile și recomandările lor în vederea ieșirii din criza politică.
„Republica Moldova se află într-un blocaj politic în care, pe de o parte, există o majoritate parlamentară PSRM-Șor ce vrea să-și păstreze fotoliile și schemele de corupție și, pe de altă parte, o majoritate covârșitoare a populației care le cere hoților să plece. Cetățenii au mereu dreptate. Iar suveranitatea stă în mâinile poporului, nu ale unui grup îngust de interese”, a spus Maia Sandu.
Prima discuție a Președintelui Maia Sandu a avut loc în această după-amiază, reunindu-i pe reprezentanții organizațiilor din cadrul Platformei Forumului societății civile din cadrul Parteneriatul Estic: „Promo-LEX”, Expert-Grup, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Institutul pentru Politici și Reforme Europene, WatchDog, Amnesty International, Asociația pentru Democrație Locală, Institutul European de Studii Politice din Moldova, Centrul Regional de Mediu, Centrul de Politici și Reforme Structurale din Republica Moldova, Conferința Națională a Sindicatelor, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Participanții la discuție au explicat cum se vede, din perspectiva lor, ieșirea din blocajul politic. De asemenea, ei au optat pentru o comunicare detaliată prin care cetățenilor să li explice raționamentul pașilor întreprinși de decidenți.
„În cadrul consultărilor am primit multe mesaje utile și recomandări de ordin juridic, politic și diplomatic în vederea depășirii blocajului. Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă. Justiția nu se negociază. Hoții nu le vor bine oamenilor. Țara are nevoie de anticipate, de deputați responsabili, de un guvern competent cu susținere stabilă în legislativ”, a menționat Maia Sandu.
Consultările vor continua și în zilele următoare.