Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că nu va demara consultările cu fracțiunile parlamentare, deoarece acestea își schimbă foarte des deciziile. Ea s-a referit în mod special la faptul că nu există consecvență în acțiunile și declarațiile deputaților cu privire la dizolvarea Parlamentului și alegerile anticipate.
Maia Sandu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că așteaptă data de 23 martie, când se împlinesc trei luni de la demisia Guvernului Chicu. Ea susține că, dacă timp de trei luni de la demisia Guvernului, nu este învestit un alt Executiv, acest lucru ar putea servi drept temei pentru dizolvarea Parlamentului, conform unor interpretări anterioare ale Curţii Constituţionale.
„Dacă nu se poate rezolva problema anticipatelor în Parlament, există cealaltă opţiune – referendum. E adevărat, acest referendum ar prelungi procesul, totuşi, nu va fi o amânare de 2 ani. În aceşti 2 ani doar s-ar perpetua corupţia, sărăcia şi disperarea”, a explicat președintele.
Maia Sandu declară că strategia aleasă este doar pentru a scurta drumul către anticipate.
”Nu am de gând să accept un Guvern susţinut de corupţi, care ar continua să controleze instituţiile statului. Dacă ei nu sunt de acord cu anticipatele, mergem la referendum, şi atunci poporul să decidă. Esenţa democraţiei asta este. Decizia oamenilor va fi obligatorie şi pentru mine şi pentru Parlament”, a mai afirmat Maia Sandu.
Președintele Republicii Moldova lasă să se înțeleagă că nu va respecta decizia Curţii Constituţionale şi nu va iniţia consultările cu fracţiunile parlamentare, deşi hotărârea CC din 23 februarie indică expres asupra necesităţii consultărilor.
„Această decizie a Curţii ar fi perfectă în condiţii de normalitate, noi acum încercăm să deoligarhizăm ţara. Care este eficienţa acestor consultări, în situaţia în care vedem o parte din partide complet inconsecvente? Eu voi discuta cu societatea civilă. În pofida acestei decizii a Curţii, ţara trebuie să meargă la anticipate. Eu nu încalc principiile democraţiei, eu doar vreau să creez condiţii ca cetăţenii să decidă”, a menționat Maia Sandu.