Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, acum președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, nu renunță la visul său – ”reforma constituțională”.
Deși nu are nicio funcție în stat, Dodon a avut astăzi o întrevedere cu Dumitru Pulbere, președintele ”Comisiei privind reforma constituțională”, comisie ce a fost constituită prin decret prezidențial, în perioada când Dodon era președintele Republicii Moldova.
Într-un publicat pe pagina sa de facebook, Igor Dodon anunță că în cadrul întâlnirii au discutat ”despre situația politică din țară, despre normele constituționale cu privire la competențele Parlamentului, Guvernului, a Președintelui țării și necesitatea ajustării acestora la cerințele timpului”.
Igor Dodon amintește că el este cel care a semnat un decret privind crearea unei comisii speciale pentru reforma constituțională.
”În vederea demarării procesului de modificare a legislației constituționale învechite, aplicarea căreia a condus la numeroase cazuri de blocaje constituționale, în special în perioada 2014-2020, în relațiile Președinte – Guvern – Parlament, precum și la traseismul politic”, menționează Dodon.
Potrivit lui Dodon, această comisie a urma să examineze, de asemenea, inițiativele lansate de el cu privire la reducerea numărului de deputați și trecerea la forma de guvernare prezidențială.
Din Comisia pentru reforma constituțională fac parte:
Dumitru Pulbere – ex-președinte al Curții Constituționale;
Stanislav Pavlovschi – ex-judecător la Comisia Europeană pentru Drepturile Omului;
Victor Stepanciuc – șef al Direcției consultanță a aparatului președintelui R. Moldova;
Nicolae Andronic – ex-vicepreședinte al Parlamentului;
Alexandru Armenic – profesor universitar, doctor habilitat în drept;
Alexandru Burian – profesor universitar, doctor habilitat în drept;
Carolina Ciugureanu – Mihailuța – conferențiar universitar, doctor în drept;
Elena Camarnițcaia – avocat, doctor în drept;
Gheorghe Costachi – doctor habilitat în drept, profesor universitar, cercetător științific principal, Academia de Științe a Moldovei;
Inga Furtună – membră a Consiliului Superior al Procurorilor;
Ion Guceac – academician, profesor universitar, doctor habilitat în drept, Academia de Științe a Moldovei;
Victor Guțuleac – profesor universitar, doctor în drept;
Irina Iacub – avocat, doctor în drept;
Valeriu Kuciuk – lector universitar, doctor în drept;
Constantin Lazari – avocat, conferențiar universitar, doctor în drept;
Pavel Midrigan – avocat, conferențiar universitar, doctor în politologie;
Ion Muruianu – judecător la Curtea de Apel Chișinău;
Boris Negru – profesor universitar, doctor habilitat în drept;
Nicolae Posturusu – secretar general al aparatului președintelui R. Moldova;
Victor Pușcaș – ex-președinte al Curții Constituționale, doctor în drept;
Petru Răileanu – ex-judecător al Curții Constituționale, doctor în drept;
Valeria Șterbeț – ex-președinte al Curții Supreme de Justiție