Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu urmează să mai numească încă cel puțin doi consilieri prezidențiali. Unul se va ocupa de probleme de securitate, iar altul de cele legate de conflictul transnistrean. O declarație în acest sens a fost făcută de Maia Sandu în cadrul unei televizate.
Referindu-se la viitorul consilier în probleme de securitate, Maia Sandu a declarat că are deja o candidatură, dar nu se grăbește să o anunțe.
„Exista deja candidatură pentru acest post, dar nu pot să o numesc acum, întrucât persoana își încheie activitatea în aceste zile acolo unde activează. În câteva zile cred că voi anunța”, a spus Maia Sandu
Președintele Republicii Moldova a anunțat c va avea și un consilier care se va ocupa de problemele legate re reintegrare.
”Voi avea și consilier pe reintegrare. Nu este vorba despre Vasile Șova, deși ne vom consulta și cu dumnealui, pentru că îl cunosc ca pe un specialist foarte bun în acest domeniu”, a spus Maia Sandu.
Potrivit surselor Dosar Media, cei doi consilieri ar putea fi Rosian Vasiloi, fostul șef al Poliței de Frontieră și Vladislav Kulminski, expert, fost consilier al ex-premierului Iurie Leancă.
Lista consilierilor prezidențiali ai Maiei Sandu
Fostul secretar general al Guvernului, Andrei Spînu, a fost numit în funcția de secretar general al Președinției.
Secretar general adjunct al Președinției a fost numită Cristina Botnariuc.
Totodată, au fost deja desemnați următorii consilieri:
Olesea Stamate – Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul justiției;
Veaceslav Negruța – Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul economic;
Ala Nemerenco – Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul sănătății;
Liliana Nicolaescu-Onofrei – Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul educației;
Angela Erizanu – Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul culturii;
Sergiu Tofilat – Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul energetic;
Elena Druță – Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova pentru relațiile cu diaspora.