Colaj: Dosar Media

Ion Chicu îl face „terorist intern” pe Slusari! Reacție dură din partea fostului premier: ”Prostii debitate de individ…”

Fostul premier, Ion Chicu a venit cu o reacție la declarațiile deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Alexandru Slusari, care a anunțat într-o postare pe pagina sa de facebook că în primele șase zile ale anului 2021, adică imediat după plecare fostului premier Ion Chicu în demisie, Ministerul Finanțelor deja s-a împrumutat de pe piața internă, adică de la băncile comerciale, cu peste 703 milioane de lei.

”Rog colegii de la Ministerul Finanțelor să-l invite pe „tractorist” („terorist intern”, în limba liberală modernă) și să-i facă o lecție despre noțiuni elementare din domeniul finanțelor publice și managementului lichidităților. Poate va înțelege măcar ce-i mai simplu – deosebirea dintre plasare a VMS și finanțare netă pe parcursul unei perioade”, scrie Ion Chicu pe pagina sa de facebook.

Totodată, fostul premier a menționat că Ministerul Finanțelor a plasat la prima licitație a Valorilor Mobiliare de Stat (VMS), programată în acest an, un volum echivalent cu circa 703 milioane de lei  la rate mai mici, chiar decât în 2020 (…) Rata la prima licitație din acest an a fost de 3,38%, chiar dacă începând cu 1 ianuarie 2021 veniturile din operațiunile cu VMS se impozitează de stat!

Ion Chicu spune că plasarea și răscumpărarea VMS este o practică normală a Ministerului Finanțelor din toate țările. Acesta a venit cu o replică tăioasă în adresa deputatului Alexandru Slusari.

”Nu cred că în lumea întreagă se mai găsește vreun cretin ajuns vice-președinte de Parlament, să manipuleze cu volumul plasamentului, fără a specifica și finanțarea netă. Dincolo de manipulare, ceea ce face el mai înseamnă și diversiune economică împotriva statului, or acțiunile sale pot provoca creșterea ratelor dobânzilor, cu pierderi colosale pentru buget. Nu cred că acest individ își va asuma responsabilitatea pentru eventuale pierderi bugetare”, a adăugat Chicu.

Dosar Media

Ai o noutate?