30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova: ”Moldova-30” – Ce se va întâmpla în țară pe 27 august 2021

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 16 iunie, Programul național de acțiuni consacrate sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova „Moldova-30”, elaborat în scopul marcării Zilei Independenței Republicii Moldova, eveniment de importanță majoră pentru societatea noastră.

Conceptul general al Programului este axat pe sporirea gradului de notorietate a imaginii Republicii Moldova și promovarea realizărilor semnificative ale țării noastre și a cetățenilor săi, pe parcursul ultimilor 3 decenii.

Elementul de bază al Programului îl constituie manifestările festive din Piața Marii Adunări Naționale dedicate sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, care se vor desfășura la 27 august 2021, eveniment în cadrul căruia vor concerta cei mai îndrăgiți artiști autohtoni din domeniile muzicii clasice, ușoare și folclorice.

Totodată, până la sfârșitul acestui an, în cadrul Programului „Moldova-30”, vor fi organizate la nivel național un șir de acțiuni cultural-artistice, consacrate sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Între aceste acțiuni se includ concursuri tematice, campanii de promovare a patrimoniului și imaginii țării noastre la nivel național, desfășurarea festivalurilor tematice, inaugurarea de expoziții, deschiderea oficială a anului școlar și universitar cu o oră publică consacrată aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova „Lecția Independenței” etc.

Programul Național „Moldova-30” a fost elaborat urmare a propunerilor membrilor Comitetului național pentru organizarea și desfășurarea acțiunilor consacrate sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, instituit prin în temeiul Decizia Prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi nr.9 din 18 martie 2021.

Dosar Media

Ai o noutate?