Vlad Filat susține un briefing de presă și face referire la felul în care s-a desfășurat scrutinul prezidențial.
Dragi concetățeni, Moldova a fost salvată.
Sper că vom afla curând de cine și de către cine. Textul de modificare a Constituției adoptat prin referendum este deja parte componentă din Constituția Republicii Moldova. Despre asta a fost, de fapt, referendumul, nu despre Uniunea Europeană sau aderare la Uniunea Europeană, așa cum a încercat să ni se spună în procesul de organizare și petrecere a referendumului.
CEC-ul a validat mandatul, cel de-al doilea mandat de președinte, pentru Maia Sandu. Consider că este necesar, după această perioadă de timp, la rece, de făcut o analiză despre ce a fost, ce se întâmplă și ce ar trebui să se întâmple în Republica Moldova pentru ca să revenim pe făgașul normalității, să ajungem să avem o societate consolidată iar legea să fie una pentru toți. În conformitate cu prevederile Constituției Republicii Moldova, președintele reprezintă statul, este garantul suveranității, independenții naționale, al unității și integrității teritoriale a statului.
Președintele modelează, dacă doriți, relațiile între puterile statului și nici de cum nu conduce cu aceste ramuri ale puterii. Din păcate, trebuie să constat extrem de important, vital, că președintele trebuie să fie pentru fiecare cetățean în parte în primul mandat de președinte a Maiei Sandu a fost neglijat în totalitate. În primul mandat doamna Maia Sandu a ales să fie doar președintă PAS.
A împărțit oamenii, la început în oameni buni și oameni răi, ulterior și după alte criterii, ajungând că în campanii să fie deja discriminări pe criterii etnice, împărțirea de aspirări în cea bună și în cea rea, candidați autentici, compromiși, penal și multe alte etichetări. În perioada primului mandat, din necunoaștere, egoism, poate iresponsabilitate, au fost distruse practic toate partidele pro-europene. Astfel a avut loc canibalizarea a tot ce înseamnă partide politice pe centru-dreapta.
Acest proces a culminat în perioada alegerilor locale din 2023 și aduc aminte că atunci au fost utilizate, fără a putea da o apreciere exactă a măsurii, resursele administrative, instituțiile de forță și alte acțiuni care urmăreau în singur scop. Un rezultat cât mai bun pentru PAS. Și aduc aminte că către alegerile locale din 2023, circa 220 de primari, membri ai altor partide, au decis să candideze din partea PAS-ului, fiind ademeniți prin vestitul sat european, expres sau mai puțin expres, fie în urma vizitelor din partea instituțiilor de forță.
Rezultatul guvernării trebuie și este exprimat în parametri macroeconomice. Parametri care reprezintă starea națiunii, la capitol migrație, natalitate, dorința de a rămâne în propria țară.
Cu două săptămâni urmă din acest loc am prezentat un raport al celor patru ani de mandat al Maia Sandu, cu cifre care, dacă iese să privim, lucrurile arată, la toate capitolele, foarte prost. Un eșec total. Din dimensiunea economică, PIB-ul este la pământ, inflația galopantă, exporturile sunt în scădere dramatică prin parcursul a unui an și jumate în continuare.
Datoria publică a ajuns la o cifră care îngreunează bugetul, pe de o parte, dar pe de altă parte duce ca parte din resursele bugetului să nu meargă la dezvoltare, dar în deservirea acestor credite, majoritatea din ele luate în acest period de timp pe plan intern sau din intern, care au costuri exagerate. Nu o să trec și alți parametri în revistă. Acum spuneam că am prezentat raportul detaliat, însă o să mă opresc, având în vedere evenimentele care au avut loc astăzi, la așa-numita independență energetică, aducând aminte că în urmă a acțiunilor extraordinar de înțelepte, în ghilimele de sigur și curajoase, a lui Spânu, dar și a întregii guvernării, fiind susținute aceste acțiuni și cu aplauze din partea președintei și a întregii echipe, cetățenii Republicii Moldova au fost loviți de cea mai severă criză din dimensiunea energetică.
Au plătit cele mai mari tarife din regiune. Același lucru se poate de spus despre agenții economici. Iar despre independența energetică a Republicii Moldova, dincolo declarației, nu avem absolut nimic.
Noi în continuare suntem dependenți nu doar de livrarea de gaze naturale, de alternativă și siguri la preț redus pentru cetățeni, dar și pe dimensiunea energiei electrice. Aduc aminte că noi suntem la ora actuală în dependență totală de livrarea energiei electrice de la Cuciurgan, deci din stânga Nistrului. Iar conexiunea, dimensiunea interconectării energetice a Republicii Moldova cu România ni se vorbește deja de vreo 3 ani de zile despre faptul că s-au mai făcut câteva fundații.
Și aici vreau să menționez că acest proiect trebuia să fie finalizat în implementare în 2023. Asta ca să nu rămână trecut cu vederea bravada care a început să fie promovată astăzi. În continuare, eu tare vreau ca să înțeleagă, în primul rând, cei de guvernare.
Că însăși actul guvernării reprezintă asumarea de responsabilități. Spre regret, alegerile prezidențiale din acest an, numai nouă alegeri au fost.
Pornind de la neadmiterea candidaților și neînregistrarea candidaților incomozi. Aici se aduce în atenție cazul domnului Igor Muntean, președintele CUB Și totodată, chiar dacă erau, sau cum se spunea la noi, cel puțin planau bănuieli rezonabile asupra anumitor candidați pe stânga, ca fiind finanțați de către Șor, au fost menținuți în campanie electorală cu un singur scop.
Pentru a diviza voturile pe segmentul de stângă. În situația în care toate instituțiile statului sunt subordonate politic unui singur partid și au fost implicate direct în procesul electoral, lipsa de limitări între calitatea de președinte și candidat al Maiei Sandu, resursele administrative au fost utilizate fără precedent. Și aici este foarte important, și mă adresez și la presă, ca să facă publice și să cunosc cât mai mulți oameni raportul OSCE la acest capitol.
Iar, un lucru extrem de grav, în această campanie au fost folosite fricile ca vârf de lance în campanie. Să folosești războiul, pacea, să speculezi cu dreptul la libera circulației în Europa, să ameninți cu sistarea asistenței financiare în cazul în care cetățeanul are altă opțiune de vot decât ceea pe care își dorește guvernarea, este dincolo de bine și rău. O bună parte din sursele mass media, care în loc să informeze, au înțeles să fie instrument electoral al candidatului puterii.
Aș remarca în mod special Teleradio Moldova, instituție publică finanțată din bugetul statului, care a ales să facă propagandă de tristă faimă în favoarea Maiei Sandu. Eu îi cer public lui Vlad Țurcanu să-și dă demisia din funcție de direct al TVM-ului. Pentru că ar fi și ăsta un gest de maturitate și un gest plin de responsabilitate.
Nu pot să trec cu vederea implicarea factorului extern în procesul electoral. Vizita președintei Comisiei Europene, anume în perioada electorală, s-a ales să vină Republica Moldova, s-a anunțat că vom primi asistență de 1,8 milioane de euro, dintre care 1,5 milioane credit, 300 milioane grant, anume în campanie electorală și anume în cadrul întâlnirii cu Maia Sandu. Vizita președinților, prim-miniștilor, organizarea summit-ului cu denumirea platformă de sprijin pentru Republica Moldova, și aici s-ar putea încât de spus multe lucruri, este această, toată acțiunea luată împreună, și cu certitudine pentru viitor va trebui să fie reglementată sub aspect legal.
Ce ține de influenceri care au făcut propagandă neacoperită pentru Maia Sandu? Au trecut orice limită morală și umană, manipulând cu opinia publică, prin etichetări calomnioase, falsuri, manipulări, atacuri discriminatorii, inclusiv pe bază de etnie în adresa contracandidaților Maiei Sandu. Cu toate acestea, rezultatul turului întâi a demonstrat că cetățenii Republicii Moldova nu susțin activitatea guvernării și nu susțin activitatea președintei Maia Sandu. Iar referendumul organizat ca și instrument electoral, instrument de campanie, a trecut la limită datorită diasporei.
Menționez încă odată că în Republica Moldova guvernarea nu a convins și referendumul a fost pierdut cu o diferență de 10%. Eu nu am împărțit, nu împart și niciodată nu voi împărți cetățenii Republicii Moldova în cei care locuiesc acasă și cei care de nevoie, în mare parte, au plecat din Republica Moldova. În parcursul activității mele am luptat când a fost necesar și am oferit condițiile pe toți să voteze.
Acest lucru trebuie să se întâmple și pentru viitor. Eu mă disociez de toate atacurile făcute în raport cu diaspora. Iar cei care vorbesc într-un anumit fel vizibil de diaspora, din opoziție în mod special, cu toții, de fapt, trebuie să înțelegem, cu oamenii plecați din țară trebuie să comunicăm.
Nu doar în alegeri. În parcursul activității și atunci vor fi și alte rezultate. Totodată este foarte cinic, imoral, să acoperi eșecul unui mandat de patru ani cu votul bazat, în mare parte, pe emoție a diasporei.
Guvernarea trebuie să înțeleagă că în Uniunea Europeană urmează a fi integrată Republica Moldova cu teritoriul și cu oamenii care locuiesc aici. Cei din diaspora locuind și muncind sunt deja integrați în Uniunea Europeană. Se poate spune că ei s-au integrat cu picioarele plecând din Republica Moldova și aici nu pot să nu aduc aminte că circa 250.000 moldoveni au plecat din Republica Moldova în perioada de patru ani în care și-a exercitat Maia Sandu mandatul de președinte.
Și aici iarăși am un mesaj. Atunci când slăviți diaspora, să nu uitați că sunteți angajați, salariați pentru a oferi rezultate în Republica Moldova și pentru cetățenii care locuiesc în Republica Moldova. Iar modul în care ați înțeles voi, în urma acestor alegeri, să acționați, ca prima acțiune, la prima ședință de guvern, oferind 36 milioane de lei pentru cei care se ocupă de procesul de integrare europeană, care demonstrează că sunteți foarte departe de a înțelege cum trebuie de acționat.
Și aici aș vrea să trag atenția. Odată că este un principiu discriminatoriu față de ceilalți funcționari care lucrează într-o instituție sau alta, în același rând, legea deja permite să plătească suplimente către funcționari care ating anumite performanțe. Asupra criteriilor de performanță, cred că se putea de discutat.
Dar nu într-o manieră atât de, haideți să-i spunem, cel puțin strane, să se arunce cu banii publici. Eu înțeleg că este deja o experiență a guvernării actuale, după ce și-au majorat salariile, atât miniștrilor, cât și deputaților, funcționarilor, și continuu în același sens. Doar să înțeleagă că în afară de funcționari de stat sunt și cetățenii care muncesc în business, care au nevoie de ajutor și resursele disponibile trebuie să meargă în mod special către cei care au cea mai mare nevoie.
Ce ține de turul voile al alegerilor? Eu am atenționat parcursul timpului de nenumărate ori despre existența rețelei care duce la influențarea votului, organizată de către Șor. Este foarte simplu, internetul ține minte totul, de uitat ce mesaje am transmis în parcursul timpului, în mod special când au avut loc alegerile în Găgăuzia. Am atenționat de mai multe ori atunci, aveți grijă, că este un experiment care se petrece în Găgăuzi și dacă va avea rezultat, se va amplifica la nivel de țară.
Asta s-a întâmplat cu mult timp înainte de alegeri. Mai mult ca atât, înainte de alegeri, public, am vorbit despre existența rețelei de circa 130.000 de persoane beneficiari de carduri bancare emisiile băncilor din Federația Rusă. Însă, acțiunile care au trebuit să fie întreprinse până la alegeri, într-o manieră legală și cu efect care trebuia să-l atingă aceste măsuri, ca rezultat în destructurarea acestei rețele, n-au fost întreprinse. Însă s-a mers într-o manieră conștientă, tipică unui stat polițienesc, cu mascați prin sate, orașe și prezentarea întregii aceste acțiuni prin presa servită într-o formulă foarte manipulatoare, care de rând cu amenințările, cu războiul, mesajele xenofobe. Apropo, de mesajele xenofobe, PAS-ul, dar și Maia Sandu personal s-a disociat, dar niciodată nu au condamnat aceste acțiuni.
Transformarea contracandidatului Alexander Stoianoglo în omul Moscovei, bandiților și tot așa mai departe, într-o manieră cinică, bazată doar pe speculații și etichete. Și în acest sens eu cred că domnul Stoianoglo merită, în primă instanță, cel puțin scuze publice de la toți cei care și-au permis să acționeze în felul în care au ales să acționeze în aceste alegeri, în raport cu dânsul și în raport cu cei peste 700.000 delegători care i-au oferit votul. Din păcate, acțiunile au continuat inclusiv în zilele în care este interzisă agitația electorală, pe data de 2 și 3 noiembrie, în sâmbăta și duminica alegerilor.
Atât Maia Sandu, cât și susținătorii ei, prin intermediul mass-medii și rețelelor sociale, au creat o isterie copleșitoare, care, de rând cu cele expuse mai sus, au influențat puternic votul, în mod special, ținând mulți votanți acasă. Cred că guvernarea este obligată să prezinte, nu prin enunțuri, dar probat, informații ce țin de cele 300.000 de voturi fraudate și despre cine și cum au încercat să fure, pe data de 3 noiembrie, țara. În caz contrar, declarațiile și acțiunile lor nu reprezintă decât iresponsabilitate și lipsă totală de moralitate.
Și care, în mod firesc, trebuie să ducă și la răspundere pentru anumite persoane care au permis acest lucru sau au acționat în acest sens. Ar fi incorect să nu menționez și rolul pe care l-au jucat în obținerea celui de al doilea mandat pentru Maia Sandu, Renato Usatîi și Ion Ceban Eu aștept să văd care va fi recompensă Doamnei Președinte pentru acești doi.
Având în vedere cele expuse mai sus, recunoscând legalitatea mandatului Maia Sandu, ca urmare a legilor din 3 noiembrie, mandat de Președinte a Republicii Moldova pentru viitorii patru ani, recunoscând, nu pot să o felicit. Divizarea fără Președint în societatea moldovenească este efectul direct a calității exercitării primului mandat al Maia Sandu. Și acest lucru s-a manifestat inclusiv prin votul majoritar oferit de către cetățenii care locuiesc viitorii Republicii Moldova împotriva ei.
Eu înțeleg foarte bine că nerecunoașterea legilor, protestele și alte acțiuni pot să ducă la o scindare și mai mare în societate. Și nu și-au rostul. În acest sens, eu mă adresez președintei Maia Sandu cu următorul mesaj.
Stimată doamna președintă, rolul dumneavoastră în calitate de Președinte nu este în a construi drumuri, a apeducte, canalizare, a oferi prânzuri calde pentru copii, a planta păduri și multe alte acțiuni pe care le-ați promis în campania electorală. Toate aceste acțiuni ține exclusiv de activitatea și competența Guvernului. De la domnia voastră, eu personal, ca și majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, așteptăm să deveniți cu adevărat președinte al tuturor.
Iar pentru viitor să nu mai împărțiți oameni în buni, răi, politicieni autentici, neadecvați, penali, eu am o întrebare și ea nu este retorică. Cum veți comunica cu Președintele ales al Statelor Unite, domnul Trump? Care tot a trecut pentru o perioadă grea, dosare penale, hărțuire și tot așa mai departe. Și mai aștept, la fel ca și toți cetățenii Republicii Moldova, să respectați drepturile tuturor.
Și mai mult ca atât, să asigurați respectarea acestor drepturi. Iar pentru perioada imediat următoare, pentru a demonstra că sunteți Președintele tuturor, nu este suficient să faceți schimbări în discurs sau să operați remanieri de fațadă la Guvern. Este nevoie de o resetare totală a actului guvernări, de o nouă filosofie a Guvernării.
Iar acest lucru poate fi obținut doar în urma legilor parlamentare, care trebuie să fie libere și democratice. În acest sens, este datoria dumneavoastră să contribuiți la asigurarea de această dată, ca alegerile să fie cu adevărat libere, democratice, cu șanse egale pentru toți. Iar pentru aceasta este imperios necesar ca să fie instituită o platformă națională, din care să facă parte reprezentanții tuturor partidelor ce intenționează să participă la alegerile parlamentare.
Tuturor partidelor, nu cele selectate de domnia voastră. Această platformă ar urma să examineze situația care este la moment în Republica Moldova în contextul pregătirii către următoarele alegeri parlamentare, care trebuie să fie organizate în termen legal. Și aici iarăși o rugăminte, să nu încercați iară să vă jucați cu modificările legislative, cu amânarea legilor prin octombrie anul viitor.
Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc în perioada legală și cât mai răpid în acea perioadă legală posibilă. Urmează ca pe această platformă participanții să vină cu propune și soluții concrete pentru problemele care există. Platforma respectivă ar urma să activeze cu statut permanent până la startul oficial al campaniei electorale și să se întrumească cu anumite periodicitate.
Iar pentru a avea rezultatul scontat, avem nevoie și aici este deja acțiuni care trebuie să le asumați. Comisia electorală centrală să fie scoasă de sub control total al partidului de guvernare. De altfel, această cerință este și în rapoartele observatorilor internațional.
Consiliul audio-vizualului trebuie scos de sub controlul PAS, de conducerea televiziunii publice care a demonstrat că este subordonată guvernării să fie transmise către opoziție la nivel de conducere. Dacă nu avem libertate de exprimare, atunci nu avem o țară liberă. Este atât de simplu.
Dacă acest drept fundamental este lăsat să piară, atunci restul drepturilor și libertăților noastre vor cădea una câte una. Cartelul cenzurii trebuie destrămat și distrus, iar asta trebuie să se întâmple imediat. Interzicerea folosirii banilor publici pentru a eticheta discursul intern ca dezinformare sau informații false.
Lupta pentru libertate de exprimare este o chestiune de viață și moarte, și pentru supraviețuirea civilizației. Nu sunt cuvintele mele, sunt cuvinte rostite dăunăzi de președintele SUA, american, Donald Trump. Însă aceste cuvinte sunt atât de relevante și pentru situația noastră.
Televiziuni, zeci de surse media închise prin hotărâri secrete a Comisiei Situației Excepționale. Mai nou prin Consiliul pentru Promovarea Proiectelor de Importanță Național. Centrul de Comunicare Strategică Patriot, așa cum îl cunoaștem toți.
Stop fake. Bizar, dar și Consiliul Superior al Magistraturii. Să ne aducem mai minte cazul judecătoare Victoria Sânduță, care îi s-a interzis continuarea activității încălzite de judecător în urma analizii postărilor Facebook.
Toate luate împreună reprezintă cartelul cenzurii din Republica Moldova care trebuie lichidat de urgență. În continuare Curtea de Conturi, având în vedere că în activitatea ei ține de verificarea modului în care se cheltuie banul public. La fel trebuie să fie oferit ca și conducere opoziției.
Scoaterea oricărei presiuni politice asupra Curții Constituționale. Având în vedere importanța acestei instituții și având în vedere importanța Curții Constituționale în vederea validării mandatelor deputat în urma legilor viitoare. Depolitizarea activității SIS, MAI, Procuraturii și scoaterea oricărei presiuni asupra Justiției.
În acest sens, stimată doamnă președintă, aveți datoria ca imediat să-i explicați societății despre ce fel de mănuși urmează să le scoateți și ce fel de mănuși urmează să le îmbrăcați. Cu ce scop și în ce fel. Atragerea observătorilor străine în procesul de monitorizare a campanii electorale și a alegerilor în diaspora pentru a ne asigura de corectitudinea scrutinului.
Deguvernamentalizarea ONG-urilor. Asigurându-le toate condițiile pentru a-și desfășura activitatea specifice organizațiilor non-guvernamentale. Aici este o discuție mai lungă și mai complexă care ține de statul paralel.
Or, când ONG-urile se transformă în OG-uri, adică organizațiile non-guvernamentale în organizații guvernamentale, care determină politica statului, pilopatul sau modul de comunicare din partea guvernării cu societatea prin manipulare este deja prea mult. Este suficient să vă uitați lista participanților care au participat astăzi la Consiliul Suprem de Securitate. Și o să vedeți care este proporția reprezentanților societății civili în acest organ extrem de important, în care trebuie să fie reprezentați doar cei care au mandat și-au responsabil în implementarea în instituții a politicilor statului.
Vă rog foarte mult să înțelegeți că procesul politic trebuie să fie firesc, liber. Oamenii urmează să se asocieze liber, pornind de la compatibilități și de la scopuri comune. De aceea încetați clonarea partidelor.
Exemplul cetățenii pentru Europa. Apropo, urmează să vedem resursele care au fost cheltuite de această formă de organizare pentru mine încă neclară, care de fapt a făcut propagandă electorală în alegerile prezidențiale pentru Maia Sandu. În același rând, încetați crearea artificială a opoziției pro-guvernamentale.
Prin inventarea de blocuri și împărțirea partidelor politice pe criterii de loialitate personală dumneavoastră. Și respectați opțiunile și activitatea fiecără din partidele existente. Asigurarea și garantarea unui autonomii locale reale, fără a folosi resursele financiare alocate Republicii Moldova pentru a constrânge aleșii locali să treacă la partidul de guvernare.
Toate aceste acțiuni trebuie întreprinse pentru a calma atmosfera în societate și pentru a avea un început de reconciliere națională. A scoate orice suspiciune de fraude și a evita ulterioarele contestări, proteste și alte manifestări ce pot insula situația internă și așa extrem de încordată din Republica Moldova. Simt să amintesc, guvernare, încă o dată, că responsabilitatea organizării alegerilor îi revine exclusiv guvernare și nici de cum opoziții.
Nu poți acuza, fiind la guvernare, opoziția de fraude. Și la final, dar nu în încheiere, pornind de la prevederele constituționale. Doamnă președinte, dumneavoastră intrați în al doilea și ultimul mandat de președinte.
Eu sper și vă doresc că după acest al doilea mandat veți reuși să rămâneți în istorie Republicii Moldova ca un președinte care după eșecul primului mandat a reușit să se reinventeze și să ducă la consolidarea societății, la bunăstare și dezvoltare. Dacă veți reuși acest lucru, eu, la finalizarea mandatului, vă voi felicita pentru aceasta. Și în încheiere, lumea a început să se schimbe.
Iar cei care nu înțelegă acest lucru și nu se vor conforma cu acest suflu al schimbărilor, vor fi măturați de vântul schimbărilor. Și având în vedere rezultatul ședinței Consiliului Supreme Securitate, în care s-a vorbit despre corupție, nu poți trec cu vedere acest aspect. Lupta cu corupția nu trebuie discutată cu partidele politice.
Corupția trebuie instituționalizată și nici de cum politizată. Din păcate, eu astăzi am înțeles că acest aspect nu a fost, ca rezultat, lecție, inclusiv alegerile pentru dumneavoastră, pornind de la ceea ce ați declarat astăzi. Or, guvernarea, am spus la început, este despre asumarea responsabilității, nu despre transpunerea responsabilității și în a găsi scuze asupra nereușitelor.
Și dacă este un eșec total, lupta cu corupția, nu puneți acest eșec pe seama Procuratorii Anticorupției, pe Veronica Drăgălin, dar asumați-vă personal acest eșec. Tot ce s-a întâmplat în acest mandat de 4 ani a fost exact ceea ce ați cerut. Toate capriciile, toate solicitările pe această dimensiune au fost îndeplinite.
Cu viteza sunetului, prin modificări de legi sau prin reforme care sunt nu doar ineficiente. Eu nu înțeleg la ce rezultat vă așteptați în activitatea Procuratorii Anticorupției atunci când acolo au rămas practic toți procurorii din perioada statului capturat. Și care sunt bune atât timp cât vă slujește.
Iar presiunea asupra jucăturilor, dar și a procurorilor în acest sens, prin această reformă care este una falimentară și am mai spus cu alte ocazii ticăloasă, veting pre-veting, a dus la paralizie în sistemul jucătoresc. Iar inițiativa de a institui o curte anticorupție nu reprezintă altceva decât iarăși nimarea acțiunilor, dar nu acțiunii care se rezolvă problemele și vreau aici să vă aduc doar aminte că această curte anticorupție, cum a fost ea gândită și criticată, apropo, de către toți experții internaționali, ca fiind ineficientă și nenecesară, urma să examineze dosarele administrate de către procurator anticorupției. Care nu înțeleg de ce i-a spus o însarcină Guvernului să decidă ce se întâmplă mai departe.
Nu Guvernul trebuie să ocupe cu asta. Aici trebuie o abordare largă și un consens, dacă doriți, larg, pentru că luptă corupția încă o dată. Să nu reprezinte drapier, iar în rezultat, instrument politic care luptă împotriva oponentilor politici.
Având în vedere ce le spuse anterior și acest ultim mesaj. Eu am un mesaj către judecători, procurori, ofițeri SIS, ofițeri din Ministerul Afacerilor Interne. Un mesaj sincer.
Să activați în conformitate strictă cu legislația. În caz contrar, când nu veți mai fi necesari, veți fi sacrificați, puse în seama voastră responsabilitatea acțiunilor. Iar politicienii, ca de obicei, vor lua alți funcționari pentru a le satisface scopurile lor politice.
În acest sens, avem multe exemple, cel mai recent cât văd se întâmplă cu cei din anticorupție. Acestea fiind spuse, eu vă mulțumesc frumos pentru atenție, vă doresc tuturor sănătate și, cu speranță, mai bine. Mulțumesc!