VIDEO//Cavcaliuc nu are PACE în partid – Se plânge de presiuni ”din partea criminalilor și a politicienilor corupți” – Pe cine acuză în mod direct?

Președintele Partidului Politic PACE, Gheorghe Cavcaliuc se plânge de presiuni asupra partidului său din partea ”criminalilor și a politicienilor corupți”.

”Am convocat această conferință pentru a aduce la cunoștință că acum 11 zile am depus actele la banca la care ne deservim, am depus actele pentru a deschide contul concurentului electoral. (…) Am prezentat toate actele în conformitate cu legislația în vigoare. Peste două zile am fost contactați de reprezentanții băncii și ni s-a spus că trebuie să mai completăm niște acte, ne-am conformat. Ca acum două zile să primim răspuns evaziv de la bancă privind deschiderea contului concurentului electoral.(…)

Noi avem un blocaj serios în tot ceea ce înseamnă continuarea activității noastre în calitate de concurent electoral. Acest lucru ne împiedică să ne desfășurăm normal activitatea, să semnăm contracte etc. (…) Țin să menționez că unii lideri politici care au fost înregistrați sunt cercetați penal de alte stat pentru spălare de bani, lor le-au deschis conturi. Nouă, însă nu.” a declarat Cavcaliuc.

”Este bănuială rezonabilă că acei politicieni corupți, criminali au făcut presiuni asupra acestei bănci, ca să ne creeze probleme artificiale. Credem că banca acționează tendențios concertat cu cineva care are intenția să ne împiedice să ne desfășurăm normal activitatea electorală”. a adăugat Cavcaliuc.

Mai mult decât atât, Cavcaliuc susține că în cadrul acestei bănci muncește o colegă de partid asupra căreia s-au făcut presiuni să plece din partid. Ea a refuzat, iar ca urmare presiunile au continuat și s-a intentat o anchetă de serviciu.

”Colega noastră este hărțuită pe criterii politice”, susține Cavcaliuc.

Liderul PACE a anunțat că va sesiza organizațiile naționale și internaționale pentru a stopa aceste acțiuni nedemocratice.

Mesajul nostru este același – nu veți reuși să ne speriați! Chiar astăzi mergem la altă bancă pentru a deschide cont electoral. Dar, nu vom trece cu vederea acest abuz. Vom sesiza PromoLex, OSCE, observatori internationali, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării, procuratura și Banca Națională. Cerem să fie analizate toate circumstanțele acestui caz, iar persoanele vinovate de tergiversare și intenționată de blocare a activității partidului PACE să fie sancționate.

E o absurditate când în țară sunt candidați, lideri politici penali, implicați în acte de spălare a banilor de miliarde din alte țări – lor li se deschid ușor conturi electorale. Pe de altă parte, un partid ale cărui tranzacții sunt transparente, care nu a avut vreo dată probleme legate de deservirea conturilor sale, este blocat de bancă”.

Dosar Media

Ai o noutate?