ULTIMA ORĂ! ”Bătaie de joc?” – CEC nu respectă decizia CSJ! A decis deschiderea a doar 150 de secții de vot în diasporă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința de miercuri, 23 iunie, deschiderea a 150 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Având la bază devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 întocmit în baza evaluării necesităților pentru 150 secții de votare, CEC a transmis spre avizare finală MAEIE o listă, la fel, cu 150 secții de votare.

În context, MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiției ce vizează obținerea acordului autorităților competente ale statelor străine, precum și a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea președinților birourilor electorale ale secțiile de votare și sediilor acestora.

În rezultat, a fost aprobată, cu votul unanim al membrilor Comisiei, lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, iar Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va ajusta hotărârea privind constituirea birourilor electorale ale secțiilor de votare în străinătate în corespundere cu hotărârea CEC.

Dosar Media

Ai o noutate?