Funcționari ai Băncii Naționale și Guvernului, care au decis, în 2014, să instituie administrare specială la Banca de Economii, au repus ilegal la balanță creditele rambursate, pentru a putea fura mai mulți bani, scrie realitatea.md.
Declarația a fost făcută de către liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, fostul președinte al Consiliului de administrație al BEM. El a mai subliniat că directorii companiilor cărora le-au fost atribuite aceste credite au fost condamnați la închisoare pe nedrept și ilegal.
Ilan Șor a declarat într-un live pe Facebook că trei firme care îi aparțineau au luat credite de la BEM, doar că acestea le-au rambursat înainte ca banca să fie pusă sub administrare specială.
„La a treia zi de la venirea lor la BEM, cei din administrarea specială, la indicația BNM, au pus ilegal la balanța băncii creditele respective. De ce a fost făcut acest lucru? Pentru a majora din contul acestei sume banii furați de aceștia din rezerva Băncii Naționale ”, a spus liderul Partidului „ȘOR”.
După live-ul pe care l-a avut pe Facebook, Șor a publicat documentele ce confirmă că împrumuturile au fost returnate. De asemenea, Ilan Șor a explicat că anume acele credite figurează în dosarul care a fost intentat pe numele său.
„Anume din acest motiv, eu am solicitat să fie efectuată expertiza financiară, pentru a demonstra că împrumuturile au fost stinse. Expertiza financiară așa și nu a mai fost făcută, fiind transformată într-o reprezentație ieftină de circ. Despre ce justiție și dreptate poate fi vorba?!”, a subliniat Șor.
El a amintit că foștii acționari ai BEM au propus să acopere suma daunei de pe urma fraudei bancare, după care să recupereze banii de la beneficiarii reali. Autoritățile însă nu și-au manifestat interesul față de această propunere.
„Nu mai aveți nevoie de bani în hazna? Sau ați majorat deja pensiile până la 5 000 de lei, ați construit toate drumurile, ați crescut salariile bugetarilor?”, a remarcat Ilan Șor.
Potrivit lui, evenimentele care au loc în jurul subiectului respectiv sunt fărădelegi. El a mai menționat că, mai devreme sau mai târziu, funcționarii vinovați vor fi pedepsiți.
„Le promit cetățenilor, eu sunt cel care îi voi face să returneze tot, până la ultimul bănuț, ce a fost furat din rezerva Băncii Naționale. Ei vor returna, noi îi vom forța”, a conchis Ilan Șor.
Sursa: realitatea.md