Se ieftinesc din nou carburanții: Cât costă benzina și motorina

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat luni, 15 noiembrie, noi prețuri maxime de comercializare pentru litrul de motorină și benzină.

Astfel, benzina A95 va costa astăzi cel mult 21 de lei și 40 de bani, cu 7 bani mai puțin decât ziua precedentă. Motorina se ieftinește cu doi bani și va avea prețul maxim de 18 lei și 52 de bani per litru.

Menționăm că Parlamentul a decis recent că ANRE va stabili prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard în fiecare zi lucrătoare. Acestea vor fi valabile cu începere de la ora 00:01 pentru ziua/zilele următoare celei/celora în care au fost stabilite.

Conform reglementărilor aprobate, se interzice comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la un preț ce depășește prețul maxim stabilit de ANRE.

Dosar Media

Ai o noutate?