Foto: facebook/Andrian Candu

PRO Moldova și-a făcut alegerea pentru 11 iulie – Pentru cine îndeamnă Candu să voteze oamenii la anticipate

Un vot pro-european este singura alegere bună în această situație proastă, a declarat președintele PRO Moldova Andrian Candu într-o conferință de presă de totalizare a Campaniei de imunizare anti-populism Votat cu CAP, desfășurată de formațiune .

”Fiecare dintre noi va trebui să ia o decizie responsabilă despre ce facem în 11 iulie și, nu mai puțin important, după 11 iulie. PRO Moldova nu face apel pentru vreun concurent electoral, dar vă îndemnăm să nu votați steluțe, secere și ciocane și alte însemne în spatele cărora se ascunde multă mizerie și minciună. Votul pentru partidele pro-europene este important, dar trebuie să ne uităm atent cine este pro-european și cine numai pretinde că este pentru a vă utiliza votul în interes meschin”, a declarat Andrian Candu. El a îndemnat oamenii să meargă la vot, să voteze conștient și să voteze cu CAP.

Totodată, liderul PRO Moldova, Andrian Candu susține că oamenii nu ar trebui să își facă prea mari iluzii după ziua de duminică.

”Nu ne facem iluzii în raport cu niciun dintre concurenții electorali, nu avem așteptări, dar totuși un vot pro-european ne va permite să ne păstrăm o ultimă speranță pentru mai bine în viitor”, mai adaugă Candu.

Amintim că duminică, 11 iulie, cetățenii Republicii Moldova își va alege un nou Parlament în urma alegerilor parlamentare anticipate declanșate de președintele țării, în urma neinvestirii a unui Guvern în timp de trei luni de zile de la demisia fostului premier, Ion Chicu.

Dosar Media

Ai o noutate?