Panică pe piața petrolieră din Moldova! Unele benzinării nu vând mai mult de 10 litri – ”Este ilegal”, avertizează Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor

Una dintre cele mai mari rețele de benzinării din țară nu vinde mai mult de 10 litri de combustibil per vehicul. Contactați prin telefon, angajații unei stații Bemol ne-au confirmat acest fapt, scrie agora.md.

Totodată, aceștia au declarat că nu cunosc cât timp va fi valabilă această limitare. Precizăm că am încercat să obținem o reacție oficială de la reprezentanții companiei privind motivele care au stat în spatele acestei decizii. Aceștia au spus că vor reveni cu un comentariu, însă nu am primit vreun răspuns până la această oră. 

Unele surse media scriu că rețeaua ar întâmpina mai multe probleme în legătură cu livrarea carburanților și că situația ar avea legătură cu noua metodologie de calculare a prețului la carburanți. 

Luni, 14 iunie, ANRE a aprobat o nouă metodologie de calcul a prețurilor la produsele petroliere. 

Potrivit metodologiei, prețul se bazează pe cotațiile bursiere Platts pentru 14 zile anterioare efectuării importului, marjele comerciale stabilite de către ANRE, cotele accizelor și cotele TVA prevăzute de Codul Fiscal.

Potrivit ANRE, în rezultatul implementării metodologiei, este asigurată o corelare exactă a prețurilor finale pentru fiecare tonă/litru de produs petrolier la cotațiile bursiere internaționale. 

Sursa: agora.md

Dosar Media

Ai o noutate?