Noul director CFM, Oleg Tofilat, este așteptat în Parlament: Deputații vor să afle cum va achita restanțele salariale

Noul director CFM, Oleg Tofilat este așteptat în Parlament: Deputații vor să afle cum va achita restanțele la plata salariilor

Fracțiunea parlamentară a Platformei DA solicită audierea noului director al Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe, scrie jurnal.md

Noul director este solicitat pentru a informa membrii Comisiei de profil referitor la soluțiile și acțiunile întreprinse în vederea achitării restanțelor salariale angajaților întreprinderii, care nu și-au văzut salariile din decembrie, 2020.

Deputații din Platforma DA au adresat un demers în acest sens președintelui Comisiei economie, buget și finanțe.

Președintele fracțiunii Platformei DA, Alexandr Slusari, spune că sunt sute de apeluri de la angajații CFM în contextul în care situația la entitatea respectivă este catastrofală.

Amintim că actualmente întreprinderea înregistrează datorii de circa 837 de milioane de lei, iar datoriile salariale față de angajați sunt de 164 de milioane de lei.

Dosar Media

Ai o noutate?