Foto:facebook/Liliana Chisari

INTERVIU// Liliana Chisari, psiholog: Mulți neagă că suferă de depresie, cred că va trece de la sine – NU, nu trece!

”Foarte mulți oameni neagă că suferă de anxietate sau depresie. Este caracteristic secolului XXI de a avea depresie mascată sau anxietate mascată. Asta presupune că de multe ori noi ne ascundem în spatele cortinei, avem o stare mascată de bine”, spune Liliana Chisari, psiholog, în interviul realizat de Dosar Media.

”Noi lăsăm în umbră stare spirituală, sufletească, și ne gândim că va trece de la sine – nu, nu trece.”

Termenul ”depresie” e mai cunoscut de oameni, însă mai puțini știu ce este ”anxietatea”. Ce trebuie să știm depre această afecțiune?

Evident, noi, cei care trăim în secolul XXI existăm într-o lume în care depresia și anxietatea predomină, este parte din viața noastră.  Anxietatea este, de fapt, emoția firească, un răspuns natural al corpului la stres. E un sentiment de frică sau de teamă față de niște evenimente viitoare din viața noastră. În mare parte este acea reacție simplă la un eveniment care ne stresează sau la anumite chestii care ne pot pune în pericol viața. Poate deveni o anomalie sau o stare de durere cronică, atunci când trecem deja spre panică sau stări ca o reacție neîntemeiată la lucrurile care ni se întâmplă.

Explicați-ne vă rog, atunci când o persoană nu se poate debarasa de gândurile despre un eveniment ce a avut loc în trecut, poate fi considerată asta stare de anxietate?

Este o categorie a anxietății. De exemplu, când avem anumite gânduri obsesive-este vorba despre o tulburare anxioasă, obsesivă față de anumite lucruri care ni se întâmplă, față de anumiți oameni, evenimente sau temeri pe care noi le avem.

Ce este depresia?

Depresia este în mare parte o tulburare de dispoziție care se manifestă prin pierderea interesului față de activitățile  care cândva ne bucurau, ne aduceau plăcere. În mare parte este o tulburare depresivă majoră și putem ajunge la ea atunci când simțim lucrurile foarte interior blocate, gândim și ne comportăm, în mare parte, față de problemele pe care le avem foarte distructiv. Respectiv, această stare depresivă ne afectează atât emoțional, cât și fizic.

De ce depresia este considerată boala secolului XXI? Doar oamenii au trăit și anterior, au avut probleme și stări depresive?
Depresia a existat întotdeauna. Fiecare îngrijorare, fiecare stare care ne tulbură viața noastră interioară, statutul nostru, relația pe care o avem cu oamenii, etc. Chiar și în epoca de piatră oamenii se îngrijorau să poată găsi mâncare. Exact și acum, doar că acum e mai accentuat, suntem într-un altfel de dezvoltare, una tehnologică și o dezvoltare spirituală pe altă undă.

În secolul XXI se conturează mult mai profund stările noastre depresive, suntem mereu în această fugă după lucruri materiale, iar în consecință poziția spirituală are de suferit, este afectată.

Care ar fi acele cărți ce ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine ce înseamnă depresia și anxietatea?

Cărțile ne ajută foarte mult, dar, de multe ori, cărțile de specialitate îi tulbură pe oameni. Dacă persoana nu are studii în domeniul psihologiei ar putea să se tulbure și mai mult atunci când va încerca să intre în profunzimea informațiilor despre depresie, despre formele ei, despre acele stări care pe ei îi sperie.

Necunoscând să opereze cu termeni de specialitate, își atribuie multe diagnoze pe care le asociază cu anumite stări ale lor. Depresia este o stare pe care, cel puțin o dată în viață, fiecare om o trăiește. Fiecare dintre noi poate să facă o ușoară depresie, să simtă acea stare de tristețe, de ușoară melancolie. Cel mai bine ar fi ca atunci când simțim aceste sări să luăm legătura cu un psihoterapeut sau psiholog.

Deci cărțile de specialitate ar putea să facă ne mai mult rău atunci când nu suntem inițiați în ale psihologiei, iar asistența unui psiholog ar fi de mai mare ajutor?

Cărțile au o mare importanță în viața noastră, dar trebuie să știm să le tratăm. Deci, atitudinea pe care o avem față de ceea ce citim este foarte importantă.
De exemplu o carte importantă ar fi ”Iubește-ți boala ta” de V. Sinelnikov,  o carte bună pentru fiecare dintre noi care ne oferă răspunsuri despre fiecare maladie, inclusiv despre aceste stări depresive și cum ele influențează viața noastră la nivel psihologic și psihosomatic. Este o carte accesibilă pentru toți.

Înainte de a discuta despre momentul oportun de a merge la psiholog.  Vă rog să ne explicați succint prin ce se deosebește psihologul de psihoterapeut?

Psihologul, în mare parte, inițiază acea tratare spirituală prin consiliere psihologică. Sunt lucrurile de bază pe care noi le putem face prin psihodiagnostic, prin a asculta istoria omului.

Atunci când deja trecem la remedierea profundă, terapeutică, este vorba de terapie. Adică psihoterapeutul ajustează metode, tehnici terapeutice pentru fiecare cuplu, grup sau pentru o persoană individuală, pentru a aduce stare omului la o armonie pentru o perioadă îndelungată.
Dacă la psiholog uneori e îndeajuns să faci o ședință sau câteva ședințe, munca cu psihoterapeutul poate dura mult mai mult, poate dura zile, luni și chiar ani.

E un fel de tratament?

Da, e un fel de tratament care presupune lucru cu sufletul. Poate presupune și un tratament adițional medicamentos prescris de medicul psihiatru. De multe ori medicina este în tandem cu psihoterapia. Chiar și starea anxioasă, de nervozitate sau starea depresivă merg în tandem cu medicația. Este important să consultăm medicul psihiatru și să luăm un tratament care va fi eficient pentru tratarea tulburărilor.

Cum poate o persoană să înțeleagă dacă trebuie sau nu să meargă la un psihoterapeut?

Această excitație anxioasă este un fel de funcționare a gândurilor noastre care ne scapă de sub control, sau, mai bine zis, incapacitatea funcțională a gândurilor noastre. Avem gânduri repetitive, disfuncționale. Suntem preocupați excesiv de anumite gânduri. De exemplu: că nu vom reuși la serviciu, că avem probleme cu șeful sau acasă ceva nu ne aranjează.

Noi repetitiv ne spunem niște chestii și suntem obsedați de ceva concret, dar, atenție, de multe ori acest ”ceva concret”. Deci, noi ne insuflăm, prin panica pe care ne-o creăm în organismul nostru, ne aducem într-o stare în care noi confundăm, într-o oarecare măsură, realitatea cu ceea ce se petrece în capul nostru. Adică, lucrurile poate nu sunt atât de grave, iar îngrijorările noastre sunt neîntemeiate și noi le repetăm întruna.

În acest fel apare o stare de furie, disperare, dureri psihosomatice și dureri fizice. Putem avea bătăi de inimă rapide, hipertensiune, transpirație. Oamenii au o senzație că își pierd mintea. Lucrurile nu mai sunt controlabile, respectiv au o stare acută de anxietate, care de multe ori se transformă și în obsesii.

Ar putea omul să-și dea seama singur că suferă de anxietate sau e nevoie să fie atent și la ceea ce-i spun persoanele din jur?

În primul rând este te important să avem o relație apropiată cu noi înșine, cu eul nostru, cu sufletul nostru. Să avem o relație foarte apropiată. Primul om care vede această stare este în noi înșine, este sufletul nostru. E la fel cum am avea încă o persoană în noi care poate înțelege că noi ne distrugem.

În mecanismul nostru de a ne controla viața e foarte important să sesizăm că suntem stresați, că avem o frică, o tensiune, o durere, că ceva se petrece în organismul nostru și el devine disfuncțional. Evident că e important să avem oameni dragi alături sau cunoscuți care nu vor trece pe alături, dar vor sesiza că ceva se petrece în sufletul nostru. Putem să discutăm cu ei la o cafea și să înțelegem că avem o problemă.

Foarte mulți oameni neagă că suferă de anxietate sau depresie. Este caracteristic secolului XXI de a avea depresie mascată sau anxietate mascată. Asta presupune că de multe ori noi ne ascundem în spatele cortinei, avem o stare mascată de bine. Noi ne machiem, ne coafăm, ne îmbrăcăm la patru ace, suntem foarte ok în societate, dar în interiorul nostru e o luptă dureroasă de care fugim, pe care nu vrem s-o trăim și, de multe ori, avem gânduri de suicid, un fapt caracteristic depresiei, apropo.

Există anumite vârste când stările depresive sunt mai accentuate?

Copii, uneori, tot fac depresie. Se manifestă prin refuzul de a merge la grădiniță sau școală, acea stare de alertă când trebuie să facă anumite lucruri pe care ei nu le doresc. Stare de somnolență sau pur și simplu nu vor să se joace, se închid în sine, sunt timizi.

Sunt stări caracteristice celor mici, dar trebuie de văzut cu psihologul care sunt cauzele acestor stări, ce a trăit copilul. Pentru că, în mare parte, firul roșu al depresiei este ”starea de pierdere”. Fie că noi suntem copii, adolescenți sau vârstnici, firul roșu e atunci când ”noi simțim că pierdem ceva”: ori pe noi înșine, ori un om drag, ori o relație, ori viața pe care am construit-o.

Cea mai accentuată perioadă pentru majoritatea dintre noi, a celor care fac depresie, e de la atingerea vârstei de 15 și până la 30 de ani. Ne confruntăm cu o stare de devalorizare personală, de pierdere de sine.

Respectiv, și persoanele în etate atestă o stare depresivă. Mulți oameni se închid în ei. Își devalorizează cumva viața proprie și așteaptă deja viața transcendentală pentru că și-au pierdut sensul, nu-și mai văd valoarea la 60 – 70 de ani. Iată de ce este important pe tot parcursul vieții să ne găsim noi interese, să avem ocupații noi.

În societatea noastră sunt voci care spun că ”e în depresiv pentru că așa e tot neamul lor, sau așa a fost mama lui/ei”, așa-i este caracterul. Anxietatea poate fi moștenită?

Noi avem două construcții în viața noastră: temperament și caracter. Temperamentul este o latură genetică, moștenită aproape în totalitate, care ni se transmite. Temperamentul este înnăscut, este acel fir roșu al personalității noastre. Caracterul este cel care se formează din primele zile ale vieții. Sunt atitudini și aptitudini pe care noi le obținem pe parcursul vieții. Respectiv caracterul se formează în funcție de cea ce întâlnim în viață.

Depresia face parte din temperamentul nostru și ar putea să aibă ”unde” moștenite. În cazul în care avem rude care au făcut depresie, ar fi bine să cunoaștem aceste lucru și să nu ne lăsăm manevrați de emoțiile noastre, pentru că sunt anumite ”poziții” care se pot activa în momentul în care noi facem depresie.

Anxietate este la fel ca și caracterul, poate fi preluată, învățată. Dacă o persoană când era mică a trăit anumite stări anxioase, adică le-a văzut la mama sau tata, a văzut acel mod abuziv de a reacționa, stresant sau panicat, efectiv a preluat anumite lucruri, le-a învățat.

Anxietatea poate fi preluată, iar depresia poate fi și genetică, dar poate apărea și în funcție de conjunctură.

Oamenilor le este greu să recunoască faptul că suferă de o afecțiune și atunci caută fel de fel de motive pentru a amâna cât mai mult această conștientizare. Unii dau vina pe hormoni atunci când se pomenesc în anumite stări de anxietate sau depresie. Ce impact au hormonii?

Hormonii sunt principalii factori care intervin uneori pentru a ne da un impuls de energie și hotărâre în momentele critice. De exemplu: adrenalina este răspunzătoare pentru reacțiile noastre imediate în situațiile de stres puternic, ea mărește ritmul cardiac, crește tensiunea arterială și nivelul de energie. Putem vorbi de alt hormon  norepinefrina  îndeplinește același rol ca adrenalina, dar ne face mai atenți, mai conștienți, mai concentrați la tot ce ne înconjoară și putem avea o reacție. Vorbesc de acea stare anxioasă care apare atunci când avem un pericol.

Ambii hormoni ne ajută să avem o reacție mai firească la situațiile pe  care ni le oferă viața. Un alt hormon important în viața noastră este cortizonul, care nu se eliberează imediat, dar are nevoie de câteva minute pentru a interveni. Rolul cortizonului este de a menține echilibrul proceselor în situațiile complicate cu scopul de a ne da resurse de energie. Cortizonul poate adapta starea noastră la acel stres, adică ridică motivația sau scade din acea tensiune de teamă a unei persoane.

Hormonul fericirii este considerat în viața noastră un punct forte care ne ajută să atingem în viața noastră acea stare de bine, de plăcere și să scăpăm cumva de anxietate și să nu ajungem la depresie.

Pe lingă toate acestea este un simptom principal al incapacității noastre de a simți plăcerea și este numit simptomul de anhedonie, care semnifică că noi pierdem orice contact cu plăcerea vieții. Dacă ajungem la această stare putem considera că este o depresie majoră, profundă.

Chiar dacă poate fi o depresie mascată dacă noi continuăm să mergem la muncă, să avem grijă de familie, dar in sinea noastră simțim o tristețe profundă. În aceste momente este foarte important să înțelegem ce se întâmplă de fapt cu viața noastră.

În acest caz trebuie să mergem la psihiatru?

Când avem o stare de melancolie, care poate să dureze câteva luni, este un semnal avem nevoie de un om de suflet, specialistul. Acesta poate fi psihologul, psihoterapeutul sau psihiatrul. Noi ridicăm la un nivel foarte înalt fiecare organ. Când ne doare inima sau avem o rană, imediat mergem la specialist, dar oamenii pun pe ultimul loc acea stare sufletească. Astfel ajungem  să ne adresăm la mediul ”de suflet” în acel moment când deja pot fi tratate doar anumite aspecte.

Noi lăsăm în umbră stare spirituală, sufletească și ne gândim că va trece de la sine – nu, nu trece. Așa cum nici durerea de inimă nu trece de la sine sau un traumatism, dar are nevoie de un tratament specific care ar ajuta ca acea rană să se cicatrizeze.

Credeți că, în Republica Moldova, oamenii (majoritatea lor) nu percep anxietatea sau depresia ca o afecțiuni ce necesită a fi tratate imediat?

Oamenii s-au obișnuit, de exemplu, că abuzul, plânsul, crizele de isterie, de furie, de panică, sunt lucruri obișnuite. Oamenii s-au obișnuit, s-au adaptat de-a lungul timpului la situațiile stresante. Le-au luat ca pe ceva ce trebuie să fie în viață.

În ultimul timp, generația tânără este un pic mai precaută la aceste stări, e cea care acum vine la psiholog și susține că nu e ok cum au trăit părinții fără iubire sau doar pentru copii, pentru imobil. Ei conștientizează că de aici pornește distrugerea emoțională care ar putea duce la anxietate, la depresie.

Apropo, anxietatea este un lanț care dacă se desface duce foarte ușor la stări depresive în care viața noastră nu mai are sens la un anumit moment. Pentru a nu ajunge la aceasta e nevoie să spunem ”stop” lucrurilor nocive din viața noastră, relațiilor care ne distrug. E nevoie să punem granițe între noi și oamenii toxici din viața noastră. Să nu ne lăsăm invadați intim de alți, ci doar cu acordul nostru să facem o relație frumoasă de prietenie.

Este mai greu să spui ”stop” unei relații dintre ”tine” și ”locul de muncă”, mai ales într-o țară ca Republica Moldova.  Este un mediu în care nu te simți confortabil, dar rabzi 10 și chiar 20 de ani pentru că trebuie să-ți asiguri material familia, trebuie să supraviețuiești. Un lucru și mai mult observat în perioadele de criză, cum este cea prin care trecem, provocată de pandemia de coronavirus. Aș vrea să vorbim acum despre medici, ei sunt cei epuizați la maximum acum.

Credeți că această epuizare profesională se poate transforma și în depresie?

Orice profesie poate să ne aducă la o stare anxioasă, depresivă sau să provoace sindromul Burnout, care presupune o ardere profesională. Este specifică medicilor, psihologilor, pedagogilor, adică celor care oferă non-stop servicii mentale, servicii foarte apropiate oamenilor. Respectiv, în situația actuală este o ardere profesională acută a medicilor, a personalului care luptă pentru viața fiecăruia dintre noi.

O mare parte a societății noastre trece cu vederea că avem o responsabilitate pentru viața noastră și că totul depinde, mai întâi, de noi și după de cei care, în cazul în care ni se întâmplă ceva, vor face tot posibilul ca să ne salveze. La capitolul conștientizare noi mai avem mult de lucrat.
În mare parte aceste efecte ale sindromului Burnout contravin vieții, în cazul în care ne epuizăm și nu mai avem forțe pentru a lupta.

Viața contează și noi suntem cei care putem fi alături de sufletul nostru, putem vedea unde este soarele, lumina și atunci când avem o durere pe suflet sunt oameni alături, psihologi, medici, prieteni.

Viața este un fluture pe care, fie îl eliberăm, și atunci putem zbura, sau noi înșine suntem cei care ne distrugem dorința de a trăi. Contează să știm că avem o misiune, o menire pe această lume și că această menire ne poate aduce eterna fericire, unică și irepetabilă, de a fi personalitate și suflet deosebit pe pământ.(Liliana Chisari)

 

Cristina Bumbu-Dănuță

Ai o noutate?