De la 1 ianuarie 2021, interdicția de a importa în Republica Moldova mașini mai vechi de 10 ani nu mai este valabilă. În același timp, accizele la importurile de vehicule au fost majorate proporțional cu termenul de exploatare a acestora. Mai multe detalii despre accize găsiți aici.
Dacă ați decis să vă procurați un automobil de peste hotarele țării, puteți citi mai jos care sunt regulile, ce taxe trebuie să plătiți și de ce acte aveți nevoie pentru a înmatricula mașinile importate.
Potrivit Agenției Servicii Publicie, vehiculele importate în Republica Moldova se înmatriculează pe numele persoanelor fizice și juridice pe a căror nume au fost eliberate documentele vamale.
Înmatricularea vehiculelor importate se efectuează în baza următoarelor documente:
- cererea solicitantului;
- documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original şi în copie;
- actul de identitate al solicitantului, în original;
- dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate al acesteia și dovada plății taxei pentru folosirea drumurilor;
- copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în termenul de valabilitate al acestuia;
- documentul vamal care atestă importul definitiv sau temporar pentru înmatricularea temporară, în cazul autovehiculelor şi al remorcilor importate în Republica Moldova, ( în original și în copie);
- dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate;
- procura (după caz)
- raportul de identificare a vehiculului (RIV);
- dovada plății suplimentare obligatorii prevăzute de Legea Fondului republican și a fondurilor locale de susținere socială a populației nr. 827-XIV din 18 februarie 2000 (după caz).
În cazul vehiculului care a mai fost înmatriculat în alt stat şi care se înmatriculează pentru prima data în Republica Moldova, solicitantul trebuie să prezinte, pe lângă documentele indicate mai sus şi documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, precum şi, după caz, plăcile cu numărul de înmatriculare.
Taxe pentru înmatricularea vehiculelor importate
- 400 lei – identificarea vehiculului în procesul înmatriculării (verificarea semnelor de marcare ale vehiculului, agregatelor şi autenticitatea documentelor de însoţire)
- 320 lei – certificatul de înmatriculare (în termen de 30 zile);
- 80 lei – certificatul de înmatriculare provizoriu;
- 480 lei – plăcile cu număr de înmatriculare auto; (270 lei – placă cu număr de înmatriculare moto; 270 lei – placă cu număr de înmatriculare remorci).
Taxele pentru folosirea drumurilor se calculează pentru fiecare vehicul individual. Detalii aici.
Vrei să cumperi un automobil second hand? Deschide bine ochii, sfaturi utile
Reguli noi la importul mașinilor în 2021! Unii se vor bucura, alții vor avea de pierdut