În Moldova ar putea fi permis importul pieselor auto second-hand: Proiect de lege, înregistrat în Parlament de Dumitru Alaiba

În prezent, în Republica Moldova este interzis importul pieselor auto second-hand. Legea permite să fie importate doar piese de schimb noi. Asta nu înseamnă, însă, că de peste hotare nu se importă și piese la mâna a doua. Doar că acest lucru se face acum illegal.

De această părere este deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, cel care a înregistrat în Parlament un proiect de lege privind modificarea Codului vamal al Republicii Moldova (art.20), prin care să fie anulată interdicția de a importa piese auto uzate.  Potrivit lui, în aceste mod poate fi eliminată o sursă de corupție.

”Astfel consider această prohibiție nejustificată încurajează excesiv corupția, creând spațiu pentru contrabandă. Atât în Europa cât și în SUA există locuri special amenajate, unde sunt depozitate automobilele care au fost accidentate, însă un șir de piese originale ale acestora sunt în stare bună. Nici una din țările vecine nu are prohibiții asemenea celei impuse prin legislația din țara noastră, iar siguranța în trafic, obiectiv vorbind, nu suferă de la asta. În Moldova sunt înregistrate câteva sute de mii de automobile care nu se mai află în producție, astfel piesele de schimb deseori pot fi găsite doar de mâna a doua. La moment acești șoferi sunt condamnați să recurgă la bunuri originate din corupție și contrabandă pentru a-și deservi automobilul” scrie Alaiba, în nota de argumentare a proiectului de lege.

Autorul proiectului de lege susține că s-a gândit la proprietarii celor câteva sute de mii de automobile care nu se mai află în producție, dar ele merg pe străzile noastre, pentru ele nu se mai produc nici piese de schimb, însă șoferii au nevoie de ele pentru a-și repara mașina.

”Reieșind din faptul că aceste mărfuri nu pot fi importate sub nicio formă legal în Republica Moldova, asta duce inevitabil ca acestea sunt introduse clandestin prin contrabandă, și sunt plasate pe piața neagră din Moldova. Prin urmare aceste acțiuni aduc un prejudiciu considerabil bugetului de stat prin neachitarea taxei vamale, taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, taxei pe valoarea adăugată etc. Ulterior acestea la fel nu pot fi plasate și comercializate legal, prin urmare sunt evitate și achitarea altor taxe fiscale ce se cuvin. În mod sigur, circumstanțele actuale creează și spațiu pentru corupție și mită”, menționează deputatul.

Potrivit autorului proiectului, aprobarea modificării propuse va constitui un pas în direcția contracarării fenomenului de contrabandă a pieselor uzate în Republica Moldova.

”Interdicția actuală de a importa orice piese de mâna a doua nu are o justificare. Lipsa vreunei justificări este cu atât mai mare cu cât în 2021 în Republica Moldova s-a anulat limita de vârstă la importul automobilelor, fiind permis importul automobilelor mai vechi de 10 ani”, adaugă Alaiba.

Dosar Media

Ai o noutate?