Foto:cnn.com

George Clooney a dat câte un milion de dolari celor mai buni prieteni ai săi

Actorul George Clooney a povestit într-un interviu că în 2013, pe vremea când era încă burlac, i-a invitat acasă pe 14 dintre cei mai buni prieteni ai săi și i-a dăruit fiecăruia o valiză cu un milion de dolari cash.

„Îi cunosc pe oamenii aceștia de peste 35 de ani. Am dormit pe canapelele lor când eram falit, mi-au împrumutat bani, m-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie. Toți sunt incluși în testamentul meu în caz că mă lovește vreun autobuz. Și atunci m-am gândit de ce să aștept să fiu lovit de autobuz?”, a explicat actorul.

La un an după gestul generos, Clooney s-a căsătorit, iar el și partenerii săi au câștigat un miliard de dolari într-o afacere cu tequila.

George Clooney

În 2018, actorul George Clooney a fost implicat într-un accident rutier. Acesta se afla pe un scuter din insula Sardinia, când a intrat într-un vehicul,  fiind aruncat șase metri în aer în urma impactului. Din fericire, actorul nu a fost grav rănit.

El a fost transportat la spital, fiind externat după câteva ore. Starea sa este bună, însă actorul va avea nevoie de o perioadă de recuperare de aproximativ 20 de zile. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere, se poate vedea momentul impactului. George Clooney nu a avut cum să evite mașina, precum nici impactul.

Șoferul vinovat de accident  a declarat că în momentul impactului impactului el a fost orbit de razele soarelui. „Nu am văzut nimic, am fost orbit de razele soarelui, când eram pe punctul de a întoarce. Mi-au spus că George Clooney a fost transportat la spital. Am vrut să merg să-l văd, însă mi s-a transmis faptul că a fost deja externat. Sper să-l mai văd vreodată”, a declarat șoferul mașinii, care a afirmat că este șocat de cele întâmplate.

George Timothy Clooney  este  actor, producător, scenarist și regizor de film american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în anul 2006.

 

 

 

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?