Gazprom a confirmat furnizarea de gaze către Republica Moldova în octombrie 2022 în valoare de 5,7 milioane de metri cub pe zi. Volumul este predeterminat de refuzul unilateral al părții ucrainene de a accepta gaz rusesc la GIS Sokhranivka. De remarcat, de asemenea, că partea moldovenească încalcă în mod regulat prevederile contractului privind termenele de plată pentru gazul furnizat”, se arată în comunicatul Gazprom.
„Totodată, din vina părții moldovenești, nu a fost încă încheiat un acord privind stingerea datoriei istorice pentru gazele furnizate în anii anteriori. Din acest motiv, Gazprom are dreptul de a rezilia în orice moment actualul contract”, a subliniat holdingul.
Amintim că Gazprom a limitat livrările de gaz iar furnizorul de la Chişinău a primit confirmarea pentru livrarea a doar 70 la sută din volumul necesar pentru luna octombrie.
De astăzi, 1 octombrie, sunt aplicate și noile tarife de gaze pentru consumatori – de aproape 30 de lei pentru metru cub de gaz. Tot de astăzi se modifică formulă de calcul a preţului de achiziție a gazului, fiind inversată ponderea valorii petrolului și gazelor naturale. Formula este prevăzută în contractul prelungit în 2021 pe următorii cinci ani de Moldovagaz și Gazprom.