Foto: adevărul.ro

FMI, reacție dură – legile votate amenință stabilitatea financiară a Republicii Moldova

Implementarea inițiativelor legislative recente, aprobate de Parlamentul Republicii Moldova, amenință serios stabilitatea macroeconomică și financiară a Republicii Moldova, care este deja afectată sever de pandemia COVID-19. Declarația îi aparține lui Rodgers Chawani, reprezentantul Permanent al FMI în Republica Moldova.

”În contextul noului program susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanţare extinsă (EFF), sprijinul financiar din partea FMI se va acorda doar dacă va exista un angajament fără echivoc al Republicii Moldova de a asigura ireversibilitatea progresului atins până acum, precum și un sprijin politic larg pentru agenda ambițioasă privind guvernanța și reformele instituționale, convenită cu misiunea FMI pe parcursul acestui an”, se arată într-un comunicat al FMI.

Amintim că președintele în exercițiu Igor Dodon a anunțat azi că a promulgat controversatul pachet de legi votat miercuri în Parlament.

El a anunțat că a promulgat Legea privind abrogarea așa numitei „legi a miliardului”, pachetul de legi cu privire la UTAG, Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RM și completările la legea audiovizualului. Documentele respective nu au fost publicate deocamdată în Monitorul Oficial.

Dosar Media

Ai o noutate?