Euro s-a ieftinit foarte mult! Cursul valutar BNM pentru 28-30 ianuarie
Prețul euro coboară cu aproape 25 bani și valorează 19,9742lei la cursul valutar de vineri, 28 ianuarie, al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
Dolarul american cu scade cu 2,5 bani și este cotat cu 17,9037 lei.
Pe final de săptămână, leul moldovenesc se apreciază în cotațiile oficiale în raport cu toate principalele valute de referință, cu excepția rublei rusești.
Cursul valutar anunțat pentru vineri de BNM va fi valabil și în zilele de sâmbătă și duminică.
Cursul valutar BNM pentru 28-30 ianuarie:
- un dolar american echivalează cu 17,9037 lei,
- un euro este cotat cu 19,9742lei,
- o hrivnă ucraineană – cu 61,72 bani,
- un leu românesc – cu 4,0384 lei moldovenești,
- o rublă rusească – cu 22,75 bani.
La stabilirea cursului valutar oficial, BNM ține cont de situația de pe piața valutară internă, precum și de raportul euro – dolar. Totodată, BNM nu este obligată să execute tranzacţiile bancare în valuta străină folosind respectivele rate de schimb. „Ratele oficiale de schimb sunt stabilite şi folosite numai pentru evidenţa contabilă”, precizează BNM.
În luna decembrie 2021, oferta netă de valută din partea persoanelor fizice a acoperit în proporție de 78,5% cererea de valută a agenților economici.
Oferta de diverse valute din partea cetățenilor a echivalat cu 196,3 milioane dolari americani, iar cererea a totalizat 249,9 milioane dolari.
În raport cu luna noiembrie, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a majorat în decembrie cu 111,3 milioane USD (de 2,3 ori), iar cererea netă de valută din partea agenților economici s-a redus cu 108,4 milioane USD (-30,3%), a precizat BNM.
În aceste condiții, în decembrie 2021, BNM a intervenit pe piața interbancară locală prin vânzări de valută echivalente cu 35,8 milioane dolari americani.
În structura ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea majoritară i-a revenit în continuare euro (70,9%).
Rezervele valutare ale BNM
Rezervele valutare ale BNM au crescut cu peste 120 de milioane de dolari în decembrie 2021, până la 3 miliarde 901 milioane 880 mii dolari americani (3 901,88 mil. dolari SUA), a anunțat banca centrală.
La sfârșitul lunii decembrie, rata anuală a inflației era de aproape 14% (13,94%). Reamintim că ținta inflației considerată de BNM optimă pentru dezvoltarea economiei moldovenești este de 5%, plus/minus 1,5%.
BNM a majorat cu 2 puncte procentuale, până la 8,5% rata de bază, în încercarea de a tempera ritmul accelerat al inflației.