Declarație tranșantă: ”Gazul a fost și este arma politică a Federației Ruse”, susține Mihai Ghimpu

Gazul a fost și este arma politică a Federației Ruse, chiar dacă Vladimir Putin nu recunoaște acest lucru. De această părere este Mihai Ghimpu, fostul lider al Partidului Liberal.

„În 1994, în timpul examinării de către Parlament a proiectului de lege cu privire la transmiterea pachetului majoritar de acțiuni ale statului în Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” către Gazprom pentru achitarea datoriilor acumulate, i-am adresat președintelui de atunci a Parlamentului următoarea întrebare: „Care stat din lume a mai cedat pachetul de acțiuni altui stat, cu atât mai mult într-un domeniu strategic important, cum este sistemul energetic?”. Președintele Petru Lucinschi mi-a răspuns cinic: „Mihai, o să vindem tot, numai să trăiască bine poporul!”

Acum vedem bine ce-a avut în vedere domnul președinte, căci „poporul” tare bine a mai fost „hrănit” timp de 30 de ani, iar cetățenii Republicii Moldova au simțit pe propria piele „de unde ies gazele”… Chiar și peste 30 de ani de la schimbarea denumirii „statului” Republica Sovietică Socialistă Moldova în statul independent „Republica Moldova”… Iată de ce gazul a fost și este arma politică a Federației Ruse, chiar dacă Putin nu recunoaște asta. Tocmai de aceea astăzi tare greu mai „iese gazul” de acolo de unde „iese”!”, a subliniat Mihai Ghimpu.

Amintim că Republica Moldova se confruntă cu o criză acută în ceea ce privește sectorul energetic, după ce actualul contract de livrare a gazului rusesc a expirat la 30 septembrie, iar părțile nu au reușit prelungirea acestuia.

Guvernul a anunțat marți, 19 octombrie, că începe procesul de achiziționare a gazelor naturale din surse alternative și, în același timp, continuă negocierile cu concernul rus Gazprom.

Parlamentul de la Chișinău a votat instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 30 de zile în contextul crizei gazelor.

Dosar Media

Ai o noutate?