Cum pot vota moldovenii din diaspora fără a sta la coadă ore în șir

Moldovenii de peste hotare pot afla în regim online care este situaţia la secţiile de votare din regiunea în care se află. Astfel, accesând pagina diaspora.cec.md, oamenii vor putea vedea cât de aglomerată este secția de votare, pentru a-și putea exercita dreptul constituţional fără a sta ore în șir la coadă. De asemenea, în cazul în care numărul alegătorilor va fi mare, șeful biroului va putea prelungi activitatea acestuia cu două ore.

“Conform codului electoral, președintele biroului electoral are dreptul să prelungească ziua de lucru cu până la 2 ore. Așadar, noi suntem gata să prelungim cu până la 2 ore, dar asta în dependență de fluxul de persoane.”

Cetățenii moldoveni de peste hotare își vor putea exercita dreptul de vot în baza buletinului de identitate, a livretului de marinar sau a pașaportului, care va putea fi folosit chiar dacă i-a expirat termenul de valabilitate. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pentru fiecare secție de votare de peste hotare vor fi alocate câte 5 mii de buletine de vot. Excepție fac doar 4 secții de vot, unde au fost duse câte 500 și, respectiv, 300 de buletine, deoarece la scrutinul prezidenţial au participat mai puţin de 100 de alegători.

Dosar Media

Ai o noutate?