canva.com

Conturi false de facebook, în spatele cărora se află comercianți cu amănuntul – ai grijă de la cine cumperi produse

Zilnic în grupurile de anunțuri de pe rețele de socializare sunt publicate sute, poate mii, de oferte de vânzarea a unor produse. Ce faci dacă produsul achiziționat nu e de calitate? Bon fiscal nu ai, iar persoana de la care ai cumpărat produsul nu-ți mai răspunde la telefon. Situații pot fi numeroase.

Nicolae Olărașu, reprezentant al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a oferit pentru Dosar Media câteva informații utile în acest sens.

În Republica Moldova comerțul electronic este reglementat de mai multe legi precum Legea Nr. 284 din  22.07.2004 privind comerţul electronic care transpune Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (directiva privind comerţul electronic), Codul Civil, Legea privind protecția consumatorilor și altele.

Acești comercianți pot fi trași la răspundere în cazul în care produsele nu sunt de calitate?

Evident, că ofertele plasate pe paginile de socializare trebuie să se supună cerințelor stipulate de lege. Dar, cu părere de rău, pe rețelele de socializare regăsim persoane fizice care desfășoară comerț ilicit cu amănuntul, și de cele mai multe ori, sub conturi cu nume false pentru a șterge ulterior contul și a nu putea identifica persoana care a comercializat

Dacă suntem nemulțumiți de calitatea produsului, noi putem sesiza Agenția pentru Protecția Consumatorului?

Atât timp cât consumatorii nu dispun de un bon fiscal sau un alt document care să ateste achiziția APCSP nu poate interveni întru soluționarea revendicărilor consumatorilor.

Consumatorii, probabil, se adresează la dumneavoastră pentru suport. Aveți multe sesizări?

Există multe apeluri telefonice prin care consumatorul încearcă să reclame acest comerț, dar ținând cont că este efectuat de persoane fizice, APCSP nu poate interveni. Consumatorul nemulțumit, în acest caz trebuie să anunțe poliția.

Recomandări pentru cei care cumpără online

Dacă vreți să comandați anumite produse online, este important să alegeți de la magazine care au indicată denumirea agentului economic, codul fiscal, codul TVA, telefonul de contact și adresa de e-mail.

Atunci când ați recepționat produsul, verificați integritatea acestuia, neapărat solicitați bonul fiscal și certificatul de garanție.

Util pentru cei care vând sau cumpără online

Comerțul electronic din punct de vedere juridic

Din punct de vedere legal, comerțul electronic este o activitate de întreprinzător a persoanelor fizice și juridice de vânzare a bunurilor, executarea comenzilor sau prestarea serviciilor, și care sunt efectuate prin intermediul comunicării electronice sau a platformelor electronice. Ca în cazul comerțului tradițional, desfășurarea comerțului online necesită existența unei forme de exercitare a activității, notificarea activității de comerț și respectarea Legii privind protecția consumatorilor.

Contractele online cu consumatorii

Orice tip de acord (de a apăsa un buton, de a comanda un produs, de a accepta comunicarea prin e-mail sau alte canale) și orice comandă făcută de consumator care produce efecte obligatorii reprezintă contracte încheiate între cele două părți. Dacă un contract urmează a fi încheiat prin intermediul mijloacelor electronice, prestatorul are obligația să pună la dispoziția consumatorului pașii tehnici care trebuie urmați pentru a încheia contractul, dar și mijloacele tehnice pentru identificarea și corectarea erorilor comise la introducerea datelor înainte ca cealaltă parte să facă oferta sau să accepte oferta.

Obligațiile comercianților în e-commerce

Orice contract încheiat la distanță prevede dreptul consumatorului de a returna produsul timp de 14 zile. În cazul produselor deteriorate, termenul de returnare este de până la 2 luni, excepție fac produsele alimentare și serviciile personalizate. În online, vitrina, invitația de a cumpăra, plasarea comenzii, modul de a plăti, operațiunile de livrare trebuie să fie adevărate, deschise și accesibile pentru consumatori.

Citește și: VIDEO//Ilan Șor confirmă: după alegeri vom decide cu cine vom face coaliție

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?