Carburanții continuă să se ieftinească. Mâine, litrul de benzină va costa 25 de lei și 52 de bani, cu 21 de bani mai puțin decât astăzi. Motorina se ieftinește cu 20 de bani și va fi vândută de la miezul nopții cu 25 de lei și 55 de bani, litrul.
Potrivit Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, pe parcursul ultimelor circa zece zile, cotațiile Platts au scăzut semnificativ, ajungând sub 900 de dolari pentru o tonă de benzină și sub 1000 de dolari – pentru cea de motorină. Prețul maximal de comercializare, care este stabilit direct de către ANRE, rămâne ridicat față de toamna trecută, cu cinci lei și 24 de bani per litru, în cazul benzinei A-95, și cu șapte lei și 18 bani per litru, în cazul motorinei standard.