Foto: facebook/Chiril Gaburici

Chiril Gaburici are o nouă funcție în cadrul companiei ”Bemol” –  Dumitru Țîra și Dumitru Pulbere îi vor fi colegi

Chiril Gaburici, prim-ministru al Republicii Moldova în 2015, s-a ales cu o nouă funcție în cadrul companiei petroliere ”Bemol”. Acesta este noul președinte al Consiliului Directorilor al companiei.

Rafiq Aliyev, Dumitru Țîra, Dumitru Pulbere și Carlo Arturo Garuzzo, au fost aleși membri ai Consiliului Directorilor.

„Obiectivele și rolul Consiliului creat constau în implicarea activă în formularea de strategii vitale pentru Companie precum fuziuni, achiziții, extindere, diversificare, evaluarea strategiei și performanței corporative, consiliere, direcționare a managementului executiv în formularea și implementarea strategiilor de dezvoltare”, au menționat reprezentanții Bemol pe pagina oficială a companiei.

La fel, Consiliul va fi responsabil și de aprobarea strategiilor de responsabilitate socială și corporativă, bugetelor, planurilor și politicilor corporative, precum și de asigurarea faptului că Compania are implementată o structură adecvată de guvernanță corporativă, în special menținerea acesteia la cele mai înalte standarde etice.

Dosar Media

Ai o noutate?