Cât costă euro și dolarul: Cursul valutar BNM pentru 11 și 12 decembrie

Cât costă euro și dolarul: Cursul valutar BNM pentru 11 și 12 decembrie

Un euro este cotat cu 19,9780 lei și un dolar echivalează cu 17,6540 lei la cursul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) valabil în zilele de sâmbătă și duminică, 11 și 12 decembrie.

Prețul euro a crescut cu 7 bani vineri, după ce joi urcase cu mai mult de 3 bani, iar miercuri scăzuse cu aproape 11 bani în cotațiile valutare oficiale. Dolarul s-a scumpit vineri și joi nesemnificativ, cu zecimi de ban.

Pe finalul acestei săptămâni, la cursul BNM, leul moldovenesc s-a apreciat doar în raport cu rubla rusească (care s-a ieftinit nesemnificativ), dar a scăzut în raport cu celelalte principale valute de referință.

Cursul valutar BNM pentru 11 și12 decembrie: 

  • un dolar american echivalează cu 17,6540 lei,
  • un euro este cotat cu 19,9780 lei,
  • o hrivnă ucraineană – cu 65,20 bani,
  • un leu românesc – cu 4,0366 lei moldovenești,
  • o rublă rusească – cu 23,96 bani.

La stabilirea cursului valutar oficial, BNM ține cont de situația de pe piața valutară internă, precum și de raportul euro – dolar. Totodată, BNM nu este obligată să  execute tranzacţiile bancare în valuta străină folosind respectivele rate de schimb. „Ratele oficiale de schimb sunt stabilite şi folosite numai pentru evidenţa contabilă”, precizează BNM.

Rata anuală a inflației a fost de 12,44% la sfârșitul lunii noiembrie, a informat vineri, 10 decembrie, Banca Națională a Moldovei (BNM).

Pe 3 decembrie, BNM a majorat rata de bază cu un punct procentual, până la 6,5% anual. „Decizia are drept scop crearea condițiilor monetare necesare să tempereze ritmurile de creștere a prețurilor de consum”, a argumentat BNM.

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) s-au redus cu 266,88  milioane dolari SUA pe parcursul lunii noiembrie.

Pe 30 noiembrie 2021, activele oficiale de rezervă au constituit 3 781,42 milioane dolari SUA, a precizat BNM.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?