”Ca fost Ministru de Interne”, Năstase înaintează un denunț Procurorului General

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, înaintează un denunț Procurorului General al Republicii Moldova, prin care solicită luarea unor măsuri în cazul celor care atacă autoritățile publice locale.

„Luni, pe 31 mai, în cadrul Ședinței Extraordinare a Biroului executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, a fost adoptat ”Apelul în legătură cu semnele unei campanii de intimidare și presiune asupra primarilor, prin implicarea și folosirea MAI, CNA, Inspecției financiare și altor organe de control ale statului la indicația unor concurenți electorali”, publicat și pe siteul www.calm.md”, susține Năstase.

„Ca fost Ministru de Interne fac un apel ferm către toți foștii colegi din instituțiile de forță să nu se lase folosiți în jocuri și scheme ale politicienilor corupți din Republica Moldova! MAI, CNA, Inspecția Financiară și celelalte organe de control ale statului trebuie să prevină încălcarea legii, nu să se transforme în bâte politice în mâna unor politicieni corupți și speriați de faptul că vor ajunge, cât de curând, pe banca acuzaților în fața unei justiții corecte”.

Tocmai de aceea, liderul Platformei spune că astăzi a formulat și un denunț penal în atenția Procurorului General al Republicii Moldova în care solicită: „Luarea imediată de măsuri ferme împotriva tuturor celor care îndrăznesc să coordoneze acest atac direct împotriva autonomiei autorităților publice locale și o persecutare a persoanelor pentru viziunile lor politice, ce au ca scop obținerea unui control asupra mai multor APL”, comunică Năstase.

Dosar Media

Ai o noutate?