Analiză: Sectorul nebancar își revine după criza din 2020, însă cedează puternic în fața sectorului bancar

Analiză: Sectorul nebancar își revine după criza din 2020, însă cedează puternic în fața sectorului bancar.

În trimestrul III al acestui an, sectorul nebancar și-a revenit după criza pandemică din 2020 în care a stagnat. Deși crește, cedează puternic în fața sectorului bancar. În ultimul timp, băncile comerciale acaparează tot mai mult din piața creditară. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, a spus în cadrul ediției de vineri, 12 noiembrie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, că sectorul nebancar, care s-a dezvoltat puternic după criza bancară din 2014, a cucerit o cotă importantă de piață, dar încet o pierde.

Veaceslav Ioniță spune că în trimestrul III al acestui an, volumul de credite oferit de către toate tipurile de instituții financiare din Republica Moldova, a depășit 65 de miliarde de lei și a fost egal cu 29,2% din Produsul Intern Brut (PIB).

”Este mai mult decât minimum din 2017, însă mai este mult până la maxima istorică din 2013, când volumul creditelor era 38% din PIB. Însă, spune expertul, într-o țară în curs de dezvoltare, precum Republica Moldova, ar fi bine ca volumul de credite oferit economiei să fie cel puțin 60% din PIB”.

Analistul economic susține că băncile comerciale ar avea astăzi peste 30 de miliarde de lei pe care nu îi utilizează. Totodată, agenții economici ar deține în bănci aproape 30 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că economia noastră nu doar că nu ia credite, dar nici banii proprii nu-i utilizează.

”Economia noastră are o slăbiciune, nu are capacitatea de a absorbi nici resursele financiare proprii, dar nu să apeleze la resurse creditare”, a spus analistul economic.

Economistul afirmă că sectorul nebancar din Republica Moldova este reprezentat de către asociațiile de economii și împrumut, al căror portofoliu de credite este de 1,1 miliarde de lei. Pe locul doi sunt organizațiile de creditare nebancare, cu un portofoliu de 9,4 miliarde de lei și companiile de leasing.

Dintre acestea, cinci companii de creditare oferă aproape jumătate din tot volumul de credite – 5,8 miliarde de lei. Pe locul doi sunt alte zece companii, care oferă credite de trei miliarde de lei.

Alte 350 de companii oferă credite de 3,2 miliarde de lei. Din cei 12 miliarde de lei, care sunt oferiți drept credite de către sectorul nebancar, 75% sunt oferiți de 15 companii, 25% de restul 350 de companii.

Veaceslav Ioniță menționează că sectorul nebancar, anul trecut, a avut cea mai mare stagnare din ultimii zece ani. În 2018, ritmul de creștere a portofoliului de credite a fost de 200 de milioane de lei lunar, iar în 2020 a fost de doar 23 de milioane de lei.

În acest an, are loc o recuperare destul de bună a acestui sector. Portofoliul de credite a crescut lunar cu 160 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului. În 2018, portofoliul de credite a crescut cu 2,4 miliarde de lei, în 2020 cu doar 0,3 miliarde de lei, iar în acest an, doar în primele 9 luni, a crescut cu 1,4 miliarde de lei.

Expertul crede că sectorul nebancar pierde teren deoarece băncile comerciale au devenit mai accesibile persoanelor fizice pentru creditare, principalii clienți ai sectorului nebancar.

”Acestea oferă dobânzi mult mai competitive la credite și recuperează din cota pierdută din cauza crizei bancare din 2014. Din acest motiv, companiile nebancare trebuie să treacă printr-un proces de transformare, astfel riscă să piardă din cota de piață. Atât în cazul asociațiilor de economii și împrumut, cât și în cazul companiilor de leasing, portofoliul de creditare rămâne neschimbat pe parcursul a mai multor ani. În cazul companiilor de leasing, deja de cinci ani, portofoliul de împrumuturi se menține la nivel de 1,5 miliarde, iar la asociațiile de economii și împrumut – la circa un miliard de lei”.

După criza bancară din 2014, băncile au încetinit procesul de creditare, sectorul nebancar a avansat puternic și recordul absolut a fost deținut în 2018, când volumul de credite oferit a ajuns la 20,4% din totalul creditelor, comparativ cu 7,5% până în 2013.

Întorsătura a început în 2019, când acest indicator a înregistrat o ușoară scădere, în 2020 a fost o scădere profundă, iar în prezent situația parțial s-a ameliorat, dar continuă scăderea.

Economistul opinează că din cei 12 miliarde de lei care sunt dați de către sectorul nebancar economiei naționale, majoritatea sunt dați persoanelor fizice, peste 80%. Băncile comerciale anterior lucrau în mare parte cu persoanele juridice.

Însă, din cauza creditării slabe a economiei, care nu prea solicita credite, începând cu 2018, acestea s-au axat în mod special pe lucrul cu persoanele fizice. Au început a oferi dobânzi mici la credite ipotecare, la cele de consum. Astfel că, din 2016 portofoliul de credite al băncilor comerciale oferite persoanelor fizice a crescut de trei ori, de la zece miliarde de lei la 30,9 miliarde de lei.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, sectorul nebancar este important pentru economia Republicii Moldova. Deși deseori este criticată pentru dobânzile exagerat de mari, iar foarte multe persoane fizice se îndatorează și mai mult, dar economia națională are nevoie și de astfel de instrumente. Băncile de multe ori nu lucrează cu clienții mici, aflați în dificultate. Deseori persoanele care doresc să ia un credit nu sunt eligibile pentru sectorul bancar. În astfel de cazuri, instituțiile financiare nebancare salvează cetățenii care are probleme financiare și le oferă credite.

Însă, spune expertul, instituțiile financiare nebancare au o problemă mare, profită de nevoia oamenilor care i-au credite, le oferă la dobânzi de sute de procente, penalitățile au fost și sunt destul de mari, lucru care a îngrijorat multă lume și din acest motiv acestea după 2018 au început să piardă din teren.

”În anul 2020, an de criză, companiile nebancare nu au fost preferate de către cetățeni. Aceștia s-au creditat practic doar de la bănci. În proporție de peste 90% din portofoliul de credite care a crescut anul trecut, a crescut practic exclusiv din contul băncilor comerciale. Iar în acest an se va înregistra practic cel mai mare volum de credite acordate în istorie și anume din băncile comerciale”.

Economistul opinează că sectorul nebancar dacă nu va deveni mai corect în relațiile cu cetățenii riscă să se plafoneze la nivelul de 5-6% din PIB, cum este în prezent.

”Sectorul nebancar are de învățat lecții. Anul 2020 a fost o lecție. Agresivitatea bună a băncilor de a cuceri clientul este o altă lecție. Dacă vor învăța lecțiile vor putea să-și mențină cota de piață. Dacă nu, vor scăderea și nu vor mai fi solicitați”, a menționat economistul.

Sursa: ionita.md

Turcan Ana

Ai o noutate?