Republica Moldova a reluat toate cursele aeriene de pasageri din și spre Marea Britanie, începând cu 08 ianuarie 2021, orele 00:00. Decizia a fost luată miercuri de către Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.
Toţi călătorii care sosesc în Anglia, inclusiv cei care locuiesc acolo, vor trebui să prezinte, începând de astăzi, un test COVID negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea deplasării, a anunțat vineri guvernul britanic, potrivit Agerpres. În cazul nerespectării acestor reglementări, există riscul unei amenzi imediate de 500 de lire sterline (553 euro).
Pe lângă testul negativ, persoanele care vin din ţări cu risc epidemiologic ridicat vor trebui să se auto-izoleze timp de zece zile, a mai precizat executivul de la Londra într-un comunicat. Măsura are ca scop protejarea ţării „împotriva noilor tulpini de coronavirus precum cele observate în Danemarca şi Africa de Sud”.
Menționăm că, Marea Britanie a înregistra acum două zile un nou record de îmbolnăviri cu Covid-19 și cel mai mare număr de decese din aprilie și până acum.