Foto:facebook/Mariana Birdu

Moldovenii de peste hotare trimit milioane de dolari acasă, în fiecare lună

În primele nouă luni ale acestui an, volumul transferurilor prin intermediul băncilor s-a ridicat la peste 1,2 miliarde de dolari, cu 19% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit BNM, doar în luna octombrie, în Moldova au ajuns peste 136 de milioane de dolari, în creștere cu 23,6 la sută față de octombrie 2019. Jumătate din transferurile de bani din partea moldovenilor aflați la muncă peste hotarele țării vin din Uniunea Europeană.

Conform provenienței geografice, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din următoarele trei zone: din UE-27 – o pondere de 48,8 la sută, din CSI – o pondere de 13,4 la sută și din restul lumii – o pondere de 37,8 la sută.

În structura pe valute, monedei euro i-a revenit o pondere de circa 64%, dolarului – aproape 34 la sută, iar restul rublei rusești.

 

Banca Națională a Moldovei atrage atenția că transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetățenilor Republicii Moldova care lucrează peste hotare, ci includ și astfel de transferuri unilaterale, precum:

  • transferurile locale, inclusiv salariale în favoarea persoanelor fizice rezidente de la reprezentanțele nerezidenților (reprezentanțele instituțiilor financiare internaționale, organizații internaționale, reprezentanțele agenților economici străini) din Republica Moldova (0,8 la sută din totalul transferurilor);
  • transferurile în favoarea nerezidenților aflați temporar în Republica Moldova (0,3 la sută din totalul transferurilor prin sistemele de remitere de bani);
  • pensii (sociale și alimentare) și îndemnizații (0,6 la sută din totalul transferurilor).

Transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor din Republica Moldova includ și transferurile persoanelor fizice efectuate prin intermediul oficiilor poștale ale Î.S. „Poșta Moldovei” (decontate prin bănci), atât prin sisteme de remitere de bani, cât și prin mandate poștale.

 

Dosar Media

Ai o noutate?