Procurorii PCCOCS au solicitat o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru autoritatea criminală, fost sportiv care în martie a agresat un bărbat în sectorul Botanica al capitalei și a amenințat cu pistolul câinele care-l însoțea.
Solicitarea procurorilor include și pedeapsa pentru păstrarea de muniții și arme de către acesta.
Procurorii au prezentat Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, toate probele acumulate, în mai puțin de 3 luni de la pornirea urmăririi penale. Ulterior, judecătorul a prelungit arestul preventiv al inculpatului, la solicitarea procurorilor PCCOCS.
Acum, deși inculpatul continuă să fie deținut în arest preventiv, iar probatoriul a fost deja prezentat, instanța de judecată a stabilit următoarea ședință peste 3 luni, după revenirea magistratului din concediul de odihnă.