Foto: Facebook CNA

Percheziții matinale la primăria Durlești

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții la Primăria Durlești, în dimineața zilei de astăzi, 28 ianuarie, într-un dosar de corupție cu terenuri. Informația a fost confirmată pentru Jurnal.md de ofițera de presă al CNA, Angela Starinschi.

„Efectuăm acțiuni de urmărire penală într-un dosar din gestiunea CNA care vizează ilegalități la eliberarea actelor permisive de către persoane publice din cadrul Primăriei Durlești”, a precizat ofițera de presă a instituției.

Alte detalii suplimentare nu au fost oferite, având în vedere cercetările pe caz care încă se desfășoară.

„Deocamdată nu putem oferi mai multe detalii, dat fiind faptul că investigațiile sunt în derulare”, a încheiat Angela Starinschi.

Dosar Media

Ai o noutate?