În luna martie 2022, situația pe piața valutară s-a înrăutățit, înregistrându-se o cerere netă de valută, atât din partea agenților economici, cât și din partea persoanelor fizice. Astfel, cererea netă de valută din partea persoanelor fizice a constituit 26,1 milioane USD față de o ofertă netă de valută de 101,4 milioane USD în luna februarie, ceea ce reprezintă o scădere de 127,5 milioane USD în raport cu luna precedentă. Totodată, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a redus în proporții mai mici, cu 25,9 milioane USD (-11,6%).
Pentru comparație, Banca Națională a Moldovei(BNM) comunică că, în luna februarie 2022, cererea netă de valută din partea agenților economici a fost acoperită în proporție de 45,4% prin oferta netă de valută de la persoanele fizice. Informațiile au fost oferite de Banca Națională a Moldovei(BNM).
În aceste condiții, BNM a intervenit pe piața interbancară locală, prin vânzări nete de valută în volum de 232,8 milioane USD2.
În luna martie, leul moldovenesc s-a depreciat, în valori medii, cu 2,3% în raport cu dolarul SUA, până la 18,3739 USD/MDL comparativ cu 17,9595 USD/MDL în luna februarie. Potrivit valorilor de la finele lunii martie, leul s-a depreciat cu 0,8% în raport cu dolarul SUA.
În structura valutară a conversiilor nete leu/valută cu persoanele fizice s-a înregistrat o cerere netă de euro și o ofertă netă de dolari SUA și alte valute, în principal de lire sterline.
”Luând în considerare anticipările inflaționiste și evoluția pieței ca urmare a majorării tarifelor la resursele energetice, care se manifestă la nivel internațional și, respectiv, în Republica Moldova, precum și situația geopolitică, BNM monitorizează cu atenție evoluțiile și va interveni prin politica sa monetară pentru a crea condiții adecvate pe piața monetară, de credit și valutară”, susține BNM.